Prinţul moştenitor saudit, despre obiectivele de mediu occidentale: Politicile energetice nerealiste vor creşte inflaţia
Prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman a avertizat sâmbătă că politicile energetice ”nerealiste” prin care UE şi SUA urmăresc să reducă emisiile poluante pentru a combate schimbările climatice riscă să conducă la o creştere ”fără precedent” a inflaţiei, deja ridicată, consemnează agenţiile Reuters şi EFE.
Mohammed bin Salman a făcut această afirmaţie în timp ce alături de el era aşezat preşedintele SUA, Joe Biden, care doreşte să accelereze tranziţia ecologică, dar în acelaşi timp se confruntă cu o creştere a preţului petrolului după agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, astfel că acum cere Arabiei Saudite să-şi sporească producţia de petrol.
”Adoptarea unor politici nerealiste pentru reducerea emisiilor (…) va conduce în anii următori la o inflaţie fără precedent şi la creşterea preţurilor energiei, la creşterea şomajului şi a altor grave probleme sociale şi de securitate, plus creşterea sărăciei, a foametei, extremismului şi terorismului”, a remarcat liderul de facto al Arabiei Saudite.
Acesta a apreciat că procesul tranziţiei ecologice trebuie să fie unul gradual, cu investiţii substanţiale în energii curate în următoarele două decenii, şi că acesta nu poate fi sustenabil dacă elimină sursele fundamentale de energie, adică petrolul şi gazul natural, sursele de energie regenerabilă neavând capacitatea de a acoperi cererea de energie.
Prinţul moştenitor saudit a mai subliniat că se impune transmiterea unui mesaj de încredere investitorilor în sectorul petrolier, pentru a-i asigura că tranziţia spre energia curată nu le ameninţă afacerile.
Politicile de mediu promovate de UE şi SUA au determinat companiile petroliere să anticipeze o scădere a cererii de hidrocarburi pe termen lung, astfel că acestea şi-au redus investiţiile şi capacităţile de extracţie, ceea ce a contribuit la creşterea preţurilor hidrocarburilor încă dinaintea războiului din Ucraina.
Energia este o temă principală a vizitei pe care Biden o încheie sâmbătă în Arabia Saudită. Preşedintele american va aborda acest subiect de asemenea cu alţi lideri din Golf, reuniţi acolo la un summit. Liderul de la Casa Albă caută să convingă statele exportatoare de petrol să-şi crească producţia pentru a reduce preţul petrolului şi a mai tempera astfel din inflaţia care a crescut în SUA şi îngrijorează formaţiunea sa politică, Partidul Democrat, înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului.