Transporturile care depăşesc greutatea maximă admisă distrug sistematic drumurile
Sindicatul Drumarilor „Elie Radu”, care reuneşte angajaţi ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, trage un semnal de alarmă asupra modului în care transporturile agabaritice, care depăşesc greutatea maximă prevăzută de lege, distrug sistematic infrastructura rutieră.
Potrivit unui comunicat al sindicatului, cea mai eficientă posibilitate de prevenţie este controlul riguros al transportatorilor, care trebuie efectuat de echipaje din cadrul CNAIR – companie responsabilă de întreţinerea şi repararea drumurilor naţionale şi a autostrăzilor.
În prezent, spun sindicaliştii, cu excepţia zonelor de trecere a frontierei, controlul agabaritic în interiorul ţării este realizat de Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), instituţie care a preluat în dotare cântarele de la vechea CNADNR, actualmente CNAIR.
„Sindicatul Drumarilor Elie Radu a transmis, la începutul acestui an, ministrului Transporturilor o scrisoare în care a motivat necesitatea preluării acestor atribuţii de către CNAIR. Tragem şi acum acest semnal de alarmă, deoarece, pe timp de caniculă şi temperaturi mari, asfaltul poate suferi deformaţii majore ireversibile sub presiunea traficului greu. Considerăm că instituţia responsabilă de repararea şi modernizarea drumurilor este cea mai în măsură să îi verifice pe cei care, nerespectând prevederile legii, le pot distruge. Aşteptăm ca ministrul Transporturilor să acţioneze în interesul participanţilor la trafic şi pentru când mai eficienta protejare a drumurilor publice”, se arată în comunicat.
Sindicatul Drumarilor „Elie Radu” precizează că în Legea nr. 259 din 19 decembrie 2017 pentru modificarea şi completarea regimului drumurilor sunt stabilite masele şi dimensiunile maxime admise în circulaţie, respectiv caracteristicile conexe ale vehiculelor rutiere, în funcţie de clasificarea drumurilor: reabilitate, nereabilitate, modernizate sau pietruite.