Mai mult de un sfert dintre români pleacă în acest an în vacanță și doar 17% apelează la o agenţie de voiaj
Peste un sfert dintre români (26,6%) nu vor pleca în vacanţă în acest an, iar dintre cei care totuşi plănuiesc un sejur 38,5% vor aloca un buget de maximum 3.000 de lei/familie, arată rezultatele unui sondaj realizat de CEC Bank, în parteneriat cu FinZoom.ro.
Conform cercetării, 37,5% dintre respondenţi afirmă că şi-au redus bugetul pentru concedii în acest an, în timp ce 27% declară că sumele sunt similare cu anul trecut, iar doar 20% au în vara aceasta mai mulţi bani dedicaţi vacanţelor.
În acelaşi timp, circa 38,5% din totalul celor vor să meargă în concediu au buget de sub 3.000 lei pentru întreaga familie, iar dintre aceştia, aproape 11% se gândesc la o sumă mai mică de 1.000 de lei.
Ponderea celor care sunt mai generoşi cu bugetele de vacanţă şi alocă peste 3.000 de lei este de 35%, dintre care 21,1% plănuiesc să cheltuiască până în 6.000 de lei în vacanţă, 8,1% – între 6.000 şi 10.000 de lei şi doar 5,8% au un buget mai mare de 10.000 de lei pentru concediu.
Totodată, dintre cei care au planuri să plece în vacanţă, peste 49% aleg ca destinaţie România, cu o preferinţă mai ridicată pentru Litoral (26,2%). Aproximativ 20% preferă destinaţiile din străinătate, iar diferenţa (de circa 25%) dintre respondenţi spun că îşi vor face concediul acasă.
Potrivit sursei citate, peste trei sferturi (75,05%) dintre români au spus că au strâns din timp banii pentru concediu (îl vor plăti din economii), 16,5% folosesc tichetele de vacanţă şi primele de la angajator pentru plata unui sejur. La polul opus, 3,52% au în vedere creditele de la bănci pentru plata vacanţei, iar 5% împrumuturile de la prieteni.
Pentru a reduce costurile, 82,24% din totalul celor chestionaţi îşi fac singuri rezervările şi doar 17,76% apelează la o agenţie de voiaj. În plus, 74,84% dintre respondenţi îşi planifică vacanţa din timp şi 25,16% se bazează pe oferte de ultimă oră.
Ca metodă de plată, circa 38% dintre respondenţi se bazează pe plata cash în vacanţe, opţiune care a înregistrat cele mai multe răspunsuri, dar utilizarea cardurilor se află pe un trend crescător: 20,4% vor folosi atât numerar, cât şi carduri, iar peste 18% se bazează exclusiv pe carduri de debit şi credit.
Sondajul privind planificarea vacanţelor a fost realizat online de FinZoom.ro, la cererea CEC Bank, în luna iunie 2022, pe un eşantion de 1.390 de respondenţi din toată ţara.