Ceasul care e posibil să fi fost al lui Hitler s-a vândut la licitație cu mai bine de un milion de euro
Peste un milion de euro. Atât s-a cerut și s-a primit pe un ceas al lui Hitler scos la licitație. Acesta este un cadou primit de ziua de naștere și are o zvastică și literele AH gravate pe ea. Cel care a plătit banii este un colecționar care a vrut să rămână anonim.
Despre ceasul de mână se crede, da, că ar fi aparținut liderului nazist Adolf Hitler, însă nu este o certitudine. El a fost scos la vânzare în cadrul unei licitații controversate în Statele Unite. Este un ceas Huber pe care este gravată o svastică și literele AH, inițialele liderului german al celui de-al Doilea Război Mondial.
Asociațiile evreiești au condamnat alegerea de a scoate la licitație o astfel de moștenire, dar casa de licitații Alexander Historical Auctions din statul Maryland, a precizat că totul e pentru păstrarea istoriei. Potrivit catalogului de licitație, ceasul este posibil să fi fost primit cadou la ziua de naștere a liderului nazist în 1933, anul în care a devenit cancelar al Germaniei.
Documentele furnizate de casa de licitații susțin că nu există nicio dovadă că Hitler a purtat cu adevărat ceasul. Dar o evaluare a unui specialist independent a arătat că „după toate probabilitățile” ceasul îi aparține. O evaluare a casei de licitații spune că ceasul a fost luat ca suvenir când aproximativ treizeci de soldați francezi au luat cu asalt Berghof, refugiul de munte al lui Hitler, în mai 1945.
Prin urmare, se crede că ceasul a fost revândut și transmis din generație în generație până azi. Printre articolele scoase la licitație se numără și o rochie care a aparținut partenerei lui Hitler, Eva Braun, fotografii cu autografe ale oficialilor naziști și o stea galbenă a lui David pe care este imprimat cuvântul „Jude”, simbolul pe care evreii erau obligați să-l poarte.