DNA a pus sechestru pe averea lui Nicolae Bănicioiu

Publicat: 30 oct. 2020, 10:00, de Aurel Drăgan, în ACTUALITATE , ? cititori
DNA a pus sechestru pe averea lui Nicolae Bănicioiu
DNA si Nicolae Banicioiu

Fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a fost pus sub acuzare de către DNA pentru trafic de influență și luare de mită în formă continuată și i-a pus și sechestru pe avere pentru recuperarea sumelor primite ca mită.

Potrivit unui comunicat al DNA, ca urmare a îndeplinirii cerinţelor legale şi constituţionale referitoare la efectuarea urmăririi penale faţă de persoane care au deţinut o funcţie ministerială la data faptelor, respectiv obţinerea avizului favorabil din partea Camerei Deputaţilor, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Nicolae Bănicioiu, deputat la data faptelor, având funcţia de ministru, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată.

Conform DNA, în perioada în care a deţinut funcţia de ministru al Tineretului şi Sporturilor, Bănicioiu ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri şi, ulterior, ar fi primit de la unul dintre aceştia suma totală de 1.292.122 lei, reprezentând dividende aferente anului 2013 distribuite de firmele controlate de cei doi oameni de afaceri, în schimbul influenţei pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra ministrului Sănătăţii şi a funcţionarilor publici din cadrul acestei instituţii, pentru a-i determina să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu.

Banii ar fi fost daţi în schimbul numirii sau menţinerii unor persoane în funcţia de manager la spitale publice aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, spitale cu care firmele controlate de cei doi oameni de afaceri aveau contracte încheiate sau desfăşurau proceduri de achiziţii publice, precum şi alocarea de sume de bani unităţilor sanitare cu care aveau contracte în derulare.

Ajutor de la o altă persoană

La săvârşirea presupuselor fapte, explică DNA, Bănicioiu ar fi fost ajutat de o altă persoană, suspect în dosar.

Această persoană ar fi fost numită ca asociat în cele două firme, cu o cotă de participare la beneficii, în condiţiile în care titularul în fapt al părţilor sociale era Bănicioiu.

De asemenea, persoana respectivă ar fi semnat dispoziţiile de plată a dividendelor presupus emise de cele două firme ce ar fi avut-o pe ea ca beneficiar (ambele la data de 26.02.2014), deşi suma de bani s-ar fi primit cash de Bănicioiu de la unul dintre cei doi oameni de afaceri.

Ulterior, în calitate de ministru interimar al Sănătăţii, iar apoi ca ministru titular al portofoliului, Nicolae Bănicioiu ar fi primit de la aceiaşi oameni de afaceri, prin intermediul aceleiaşi persoane, prin metode similare disimulate în presupuse dividende cuvenite altora, suma totală de 2.612.389 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile sale. Concret, banii ar fi fost primiţi în schimbul numirii/menţinerii în funcţii de manager a unor persoane la anumite spitale, cu care oamenii de afaceri aveau relaţii contractuale, precum şi pentru alocarea preferenţială de fonduri unităţilor sanitare cu care aveau contracte.

În vederea asigurării confiscării sumei reprezentând obiectul infracţiunilor de corupţie, s-a dispus sechestru asigurător asupra unor bunuri imobile şi poprire pe conturi avându-l ca titular pe Bănicioiu.

DNA a cerut ridicarea imunității parlamentare a lui Nicolae Bănicioiu, iar Camera Deputaților a decis marți să permită cercetarea procurorilor. Lui Nicolae Bănicioiu i s-a adus cunoştinţă joi calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.