15:02, 03.10.2024 • POLITICĂ
Dan Cărbunaru: Compensarea la pompă cu 50 de bani a preţurilor la carburanţi va continua pe întreaga perioadă anunţată
Compensarea la pompă cu 50 de bani a preţurilor la carburanţi va continua pe întreaga perioadă anunţată, urmând ca la finalul analizei să fie luate noi decizii, a precizat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
„Ca şi în cazul altor măsuri implementate de Guvern pentru protejarea cetăţenilor şi economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale, compensarea la pompă cu 50 de bani a preţurilor la carburanţi va continua pe întreaga perioadă anunţată, urmând ca la finalul analizei să fie luate noi decizii”, a declarat Dan Cărbunaru.
Măsura privind compensarea preţului carburanţilor la pompă, aprobată în luna iunie, a început să fie aplicată din luna iulie pentru o perioadă de trei luni de zile.