DELTA SĂLBATICĂ/ Tulcea: Vidra, specie protejată, a revenit în Delta Dunării

Vidra, o specie protejată, al cărei declin a fost evident în a doua parte a secolului trecut, se găseşte acum în aproape toată Delta Dunării, potrivit datelor furnizate AGERPRES de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD).

Se spune că vidra a fost o fată frumoasă care nu a vrut să se mărite cu cel impus de părinţii ei, aşa că a fost pedepsită să nu stea tot timpul în apă, dar nici pe uscat.

Potrivit INCDDD, prezenţa vidrei, inclusă în Lista roşie a speciilor strict protejate, depinde de existenţa resurselor de hrană. În România, specia are o răspândire largă, cu deosebire în lacurile şi văile apelor mari, dar mai ales în bălţile din Delta Dunării. În ciuda acestui fapt, mărimea populaţiei de vidre a scăzut de la 2.050 de indivizi în 1950 la 1.550 în 1991 (Weber, 1994).

„În Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD), vidra a fost observată pe toată suprafaţa, în zonele acvatice dulcicole, inclusiv în zone antropizate: portul Tulcea oraş, amenajări agro-silvo-piscicole şi în apropiere de vetrele aşezărilor săteşti. În acest teritoriu, se apreciază că se află majoritatea populaţiei speciei la nivel naţional. Dintre toate speciile de mamifere de interes comunitar din RBDD, vidra este cea mai des observată. În perioada 2010 – 2021, vidra a fost observată în toate ecosistemele acvatice de pe teritoriul RBDD, inclusiv în zonele antropizate”, se arată într-o lucrare semnată de specialiştii INCDDD.

Cele mai multe vidre au fost înregistrate în zona Şontea – Furtuna şi în sistemul lagunar Razim – Sinoie.

Mamiferul adaptat la mediul acvatic are blana brun-cenuşie pe spate, o coadă lungă şi picioare scurte, membrana care-i uneşte degetele permiţându-i să înoate.

Potrivit Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, în blana ei, se prind broboanele de aer care formează un strat izolator foarte bun şi îi asigură flotabilitatea. Când se scufundă după peşte, urechile şi nările se închid, datorită unor valve membranoase. Pe bot, are vibrise, mustăţi, cu ajutorul cărora îşi localizează prada în apă.

„Vidra este în principal solitară, masculii şi femelele alăturându-se doar în timpul împerecherii. Sunt animale teritoriale, marcând graniţele teritoriului individual cu lăsături şi o secreţie groasă, lipicioasă, produsă de glanda anală. Teritoriul unui individ are un interval de 7-15 kilometri liniari. Masculii au intervale teritoriale mai mari decât femelele, teritoriul unui mascul suprapunându-se peste cel al mai multor femele, dar nu cu al altor masculi. Teritoriile femelelor nu se suprapun, vidrele afişând agresiune teritorială faţă de vidrele de acelaşi sex. Densitatea populaţiei este, de obicei, de aproximativ o vidră pe kilometru pătrat navigabil, dar poate fi mai mică de o vidră la 5 kilometri pe pâraie. Masculii par a forma o ierarhie dominantă, masculul cel mai dominant ocupând cele mai favorabile zone”, arată specialiştii INCDDD.

Maturitatea sexuală este atinsă la 18 luni, pentru masculi, şi 2 ani, pentru femele, iar reproducerea nu ţine cont de vreun sezon. Masculii se împerechează cu mai multe femele, stând cu fiecare femelă în vizuina ei. Aceasta poate naşte până la şase pui. Ei sunt neajutoraţi în primele şase săptămâni şi sunt luaţi în îngrijire de femelă.

După 10 săptămâni, puii ies afară împreună cu mama lor. Ei vor continua să fie îngrijiţi de mamă până când împlinesc 3-4 luni, atunci când alăptarea va înceta şi vor fi pe deplin înţărcaţi. Ei vor sta cu mama lor înainte de a se dispersa la vârsta de un an, dar un pui poate învăţa să pescuiască singur până la 18 luni.

Aceasta este un indicator al calităţii mediului, iar construirea de vizuini artificiale şi conştientizarea populaţiei cu privire la importanţa speciei constituie câteva dintre mijloacele de protecţie a vidrei.

Vidra apare într-o gamă largă de condiţii ecologice. Populaţiile acestei specii utilizează ca habitate apele dulci stătătoare şi curgătoare. Acestea trebuie să aibă o abundentă rezervă de alimente, în mod normal asociate cu un grad ridicat de calitate a apei, împreună cu habitate adecvate, cum ar fi vegetaţie de mal, insule, stufăriş şi pădure, care sunt utilizate pentru căutarea hranei, reproducere şi odihnă.

„Duşmanii speciei sunt omul şi câinele. Vidra este vânată mai ales iarna, la copcă. Similar, câinii sunt special dresaţi pentru omorârea vidrelor; ulterior, câinii acţionează în acest sens şi fără îndemnul stăpânilor. Indivizii tineri sunt omorâţi şi de câinii nedresaţi. Uneori, vidrele sunt împuşcate sau capturate cu capcane şi în heleşteie”, amintesc specialiştii INCDDD.

Printre cauzele principale ale modificării numerice se află poluarea apelor cu pesticide şi fertilizante pentru agricultură, degradarea habitatelor şi vânătoarea pentru blană, iar printre cele mai importante măsuri de protecţie necesare se numără combaterea braconajului şi limitarea numărului de câini hoinari, precum şi limitarea circulaţiei nautice în interiorul Deltei în afara traseelor turistice.

„Din cercetările recente, vidra, deşi vulnerabilă, nu mai este o specie ameninţată actualmente în RBDD, iar în ultimul deceniu se observă chiar o tendinţă de redresare a efectivelor, ca urmare a scăderii interesului pentru blana acestei specii şi interzicerea vânării. Cu toate acestea, fenomenul braconajului persistă. Astfel, în zonele cunoscute cu tradiţie în braconajul acestor mamifere se impun măsuri suplimentare de protecţie, cel puţin în perioada iernii. În RBDD se află cea mai mare densitate a speciei la nivel naţional. În ultimul deceniu s-a observat o tendinţă de creştere a efectivelor, ca urmare a implementării măsurilor de conservare în spaţiul european şi în special în RBDD”, au subliniat cercetătorii tulceni.