Ponta povestește filmul serii tragediei din Colectiv: Ce își reproșează fostul premier al României
Se împlinesc cinci ani de la incendiul din clubul Colectiv. Fostul premier al României de la acea vreme, Victor Ponta, povestește la cinci ani de la tragedie filmul serii în urma căreia 65 de tineri și-au pierdut viața.
În opinia fostului premier, Victor Ponta, din 30 octombrie 2015 și până în prezent nu s-a schimbat nimic.
Într-un interviu acordat pentru DigiFM, Victor Ponta a amintit că a demisionat din funcția de prim-ministru din „responsabilitate politică”.
„Eram peste ocean, într-o vizită oficială și unul dintre consilierii mei a venit și mi-a spus că s-a întâmplat ceva rău într-un club din București. Am zis: „Bun, anunță-i pe Raed Arafat, pe Gabriel Oprea!”, după care ne-am urcat în avion și am venit acasă. Nu mi-am dat seama de la început de amploarea tragediei, dar pe măsură ce am primit știri, am simțit că e ceva foarte rău. Abia când am ajuns acasă, a doua zi, am putut să îmi dau seama într-adevăr de dimensiunea tragediei. Și am simțit nevoia să facem ceva, să mobilizăm cât mai multe forțe, însă sistemul nostru n-a fost pregătit nici atunci, se pare că nu e pregătit nici acum pentru asemenea situații(…)Totul putea să meargă mai bine! Din păcate, n-a mers și din păcate, asta e durerea cea mare, după 5 ani nu pare să se fi schimbat ceva”, a declarat Victor Ponta, la cinci ani de la tragedia din Colectiv.
Ponta: După demisia mea nu s-a schimbat nimic
Victor Ponta spune că a demisionat din funcția de premier din responsabilitate politică pentru că statul român nu a acționat destul de bine.
„Eu mi-am dat demisia pentru că există o responsabilitate politică a liderilor unei țări atunci când sistemul nu funcționează. Am crezut că în felul ăsta se schimbă lucrurile, dar din păcate, se pare că după demisia mea nu s-a mai schimbat nimic. Toată lumea a fost mulțumită că a plecat guvernul și, în următorii 5 ani, cu alte 5 guverne, nu s-a mai făcut nimic. Eu am luat decizia în ce mă privește pentru că eram șeful guvernului și pentru că statul român nu a acționat suficient de bine. De atunci și până azi, din păcate, s-au întâmplat multe lucruri rele și, după cum vedeți nu mai vorbește nimeni de demisie, nu mai cere președintele demisia nimănui și nu mai e nimeni responsabil. Se pare că ce am făcut eu atunci n-a fost un moment 0 de la care să schimbăm lucrurile și mulți îmi reproșează de ce mi-am dat demisia în condițiile în care alții care sunt mult mai vinovați, dau vina pe oameni și atât. Așa am considerat că trebuie să facă un om politic responsabil. Faptul că așa ceva nu se mai întâmplă e ceva rău pentru România”, a adăugat el.
În ziua de 4 noiembrie, Victor Ponta, cu întreg Guvernul României, și Cristian Popescu Piedone și-au anunțat demisiile din funcțiile pe care le dețin.
Liderul Pro România: Mor de două ori mai mulți oameni în fiecare zi și sistemul tot prost funcționează
„Mă bucur că nu au existat alte incidente. Oamenii au protestat și înțeleg de ce au protestat, era o tragedie cumplită și simțeau nevoia să acuze sistemul, statul român, nu neapărat pe mine, cred că cei care au protestat știau că nu e direct treaba prim-ministrului, dar erau supărați în mod legitim pe modul în care funcționează statul român și când ești un lider al statului român trebuie să-ți asumi responsabilități politice chiar dacă, direct, n-ai în fișa postului așa ceva. Acum, iată, mor de două ori mai mulți oameni în fiecare zi și sistemul tot prost funcționează, numai că acum nu mai e nimeni responsabil. Am ținut în cei 4 ani cât am fost prim-ministru să nu existe confruntări între forțele de ordine și protestatari pentru că au fost tot felul de proteste. Sistemul funcționează așa cum funcționează. Domnul Raed Arafat e tot acolo și cred că e un lucru bun, domnul președinte Iohannis e tot în funcție, practic toată lumea, cu excepția mea, e tot acolo. Sper că, chiar dacă nu s-a învățat nimic în toți acești ani, poate după aceste tragedii zilnice provocate de pandemie să se schimbe ceva”, a mai spus fostul premier.