Comisia Europeană a rezervat 15 milioane de doze de vaccin Moderna, modificat pentru varianta Omicron
Comisia Europeana a anunţat marţi că a rezervat 15 milioane de doze suplimentare din noua versiune de vaccin anti-COVID de la Moderna, modificată pentru varianta Omicron, relatează AFP.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat la jumătatea lunii iunie că a început să examineze această nouă versiune de vaccin, care vizează atât tulpina iniţială a SARS CoV-2, cât şi pe cea a variantei Omicron, inclusiv sub-variantele care au condus recent la o creştere a infectărilor.
Cu toate acestea, acordul încheiat de Comisia Europeană rămâne suspendat până la unda verde din partea autorităţilor de reglementare europene, „sub rezerva autorizaţiei de introducere pe piaţă (în UE) în intervalul de timp care ar permite utilizarea acestor doze pentru vaccinare” în această toamnă şi iarnă, potrivit unui comunicat de presă.
Cele 15 milioane de doze fac parte din comanda totală de 460 de milioane de doze către compania Moderna, în numele celor 27 de state membre UE, plasată de către Comisie după declanşarea pandemiei.
La începutul lunii iunie, executivul european a anunţat că a ajuns la un acord cu compania Moderna pentru ca o „parte” din dozele a căror livrare era aşteptată în cel de-al doilea trimestru să poată fi livrate abia începând din septembrie, sub forma unor vaccinuri booster adaptate variantelor SARS CoV-2, inclusiv Omicron.
Bruxellesul a anunţat marţi că a ajuns la un acord cu Moderna pentru a modifica din nou calendarul, de data aceasta amânând pentru septembrie şi în toamnă, apoi în iarnă, furnizarea de doze a căror livrare era programată iniţial pentru această vară.
Este vorba despre „a răspunde mai bine nevoilor statelor membre” în această toamnă şi iarnă, „când este mai probabil să fie nevoie de stocuri suplimentare pentru campaniile lor naţionale (de vaccinare) şi pentru îndeplinirea angajamentelor lor de solidaritate internaţională”, a explicat Comisia Europeană.