Poveste turcoaz și violet de la Lacul Como

M-a tras de mânecă, m-a bătut la cap – de mi-a făcut tot un cucui, m-a bârâit, de mi-a băgat în fibrilații toți neuronii, s-a ținut scai de mine, mai ceva ca boala de omul sănătos: scrie-mă, scrie-mă, scrie-mă, femeie!

De râia din călcâie mai scapi, de insistențele poveștii de față, nu! N-am văzut așa ceva, parol! Harcea–parcea m-a făcut cu nervii cerebelului! Drept care, ca să scap de așa hărțuială, m-am tolănit în vârful patului cu laptopul în brațe și hai la scris cu mine! Să scriu despre Lacul Como, că abia mai tai și eu câte ceva de la catastiful cu povești. Povești de spus. Povești de scris. Povești de dat mai departe. Căci, acum și mereu, asta e treaba poveștilor. Să umble. Să fie aflate. Și admirate. Să creeze dependență. Să pună pe gânduri. Să aline. Să îndorureze.

Da. Povești. N-o să pun cuvântul între ghilimele. Și nici n-o să mă feresc să-l folosesc. Așa cum, de foarte multă vreme, nu-i mai dau, ca mulți alți oameni, doar sensul strict din dicționar. Poate că încep, sau poate că nu, cu a fost odată. Poveștile astea, zic. Dar sigur au drum deschis și aripi întinse. Pentru că, atâta timp cât, încă, mai suntem în stare să spunem, să scriem, să ascultăm, să citim povești, nu e totul pierdut. Noi, oamenii poveștilor, nu suntem pierduți.

Mai ieftin, mai rezonabil, mai frumos…

Recunosc, nu știu de ce – sau poate știu – Italia e feblețea mea, în materie de vizitat țări. Acuma, a nu se înțelege că am hoinărit prin toată lumea, am văzut toate țările și, gata, mi-au picat ochii pe Italia. Că nu s-a întâmplat una ca asta. Dar, toate câte le-am văzut, simțit, trăit în cele câteva vizite aici au făcut să am, de departe, o slăbiciune pentru țara asta. Probabil pentru că îmi curge prin vene sângele neamurilor – dragi daci, nu dați cu pietre, nici cu mazăre, nici cu varză – din vechiul Imperiu Roman.

Și, cum, necum, mă trage ața aici. Italia este o destinație complexă: istorie are, artă are, cultură are, peisaje, oho, are, gastronomie la mama ei are, oameni calzi, liniștiți, netensionați ca noi, are. Pentru vacanță, astea sunt ingrediente de căpătâi. În fine! Să nu mai divaghez. Să mă apuc de spus povestea asta, așa cum se spune o poveste. Frumoasă. Căci, asta e o poveste frumoasă.

În iulie, pe niște călduri de foc – nu doar oul, dacă-l puneai pe asfalt, se făcea ochi, ci și copanul, în loc de perpelit, se ardea, gata să se facă scrum – pur și simplu, aterizam la Milano. Dar, pentru Lacul Como se ajunge, ușor și cu buget redus și prin – ori de la – Bergamo. S-au inventat zborurile low cost din România. O să fac acum și aici o paranteză. Da, da, prin ambele orașe, zborul de la noi până aici e și scurt, e și ieftin.

Dacă v-ați pus în gând să vă duceți la Mamaia, după tot scandalul din vara asta, vă îndemn să vă mai gândiți. Să fim bine înțeleși: sunt o mare iubitoare de Marea Neagră și de Mamaia. Am și fost acolo în iunie, o să mă mai duc, însă, dacă ‘mnealor, boierii de dețin, că nu pot să zic de posedă, hoteluri și restaurante în buza mării se întind mai mult decât prevede legea la peltea, cum e aia: salutare și-un praz verde! Căci, de banii ăia pe care îi percep ei, poți să te simți nu bine, ci rege, ori, după caz, regină, de-a binelea, altundeva. Da, da, știu, să fie din România! Să fim cu-ai noștri, să-i sprijinim pe-ai noștri! Știu, e bine și frumos să fie așa!

Dar dacă ai mei mă fac la buzunar șmenărește, eu stau? Accept? Mai vreau? Întorc și celălalt obraz și zic: așa, patronule de local ori de hotel, ce ești tu, care ai servicii de doi bani găuriți, să mai faci, să mai atentezi la portofelul meu, să mă mai scuipi, fleosc, fleosc, de câteva ori, că e minunat cum mă scuipi! Eh… Îmi pare tare rău! Dar nu merge așa! Pe bani mai puțini decât la ai noștri, ca brazii, vezi, simți, afli, trăiești altundeva împărătește!

Uite, la Lacul Como! Da, da… Como e locul ăla cu magnați. Și cu magnifici. Categorii din care, cei mai mulți dintre noi evident că nu facem parte. George Clooney are aici o vilă. Când am fost eu, a scris presa italiană că, taman fusese și plecase cu familia. L-am ratat! Madonna – cântăreața, are și ea țidulă că e proprietăreasă pe o vilă de-asta imperială, aici, la Como. E de bogați, pare, destinația asta. Și o fi, nu zic nu.

Însă, vă asigur că ne descurcăm, și încă mai mult decât onorabil, și noi, ăștia mai nepoleiți cu aur. Dacă suntem deștepți – ați înțeles, deja, că eu mă cred astfel – ne descurcăm cu toate. Cazare, masă, deplasări, transport, locuri de vizitat unde se cere bilet la intrare, suveniruri. Ba, dacă tragem linie și facem un calcul de bază, vedem că ieșim mai ieftin ca la Mamaia. Dar mai bogați de câte am văzut, aflat, cumpărat, trăit… Există city break-urile. Mâncarea, băutura, sucurile, gelato – ah, gelato! – sunt câțiva euro. Dacă vrem mai pe lux, mai pe opulență, așa, plusăm, desigur. Ca peste tot, ca oriunde. Și la Mamaia, în afară de chestiile foarte scumpe, sunt unele extraordinar de scumpe.

Mijloacele de transport, trenul, metroul, autobuzul, funicularul, vaporul, sunt total accesibile. Toate! S-a întâmplat acuma să merg cu toate. Plus, cum am zis, avionul. Am făcut o remarcă, la un moment dat, că numai cu roaba nu am mers, la vizita asta, în Italia. Și am fost asigurată că, la întoarcere, numai să mă cocoț, ca diva, în roabă, că dorința mi se îndeplinește. Cere și ți se va da! Păi, nu? Dar, parol, roaba de la Mamaia costă mai mult ca trenul ori metroul la ăștia, la italieni.

Ah, nici nu știu ce să scriu mai repede… Să luăm trenul, dacă tot l-am pomenit. La propriu. Eu l-am luat de la Milano. Face până la Como vreo 40 de minute. Nici nu știi când trece timpul, că stai cu ochii zgâiți pe geam, să vezi, vorba Tanței și-a lu’ Costel din scheciurile de demult, peizage. Și sunt destule, pe cuvânt! M-am uitat în cele 40 de minute – na, ca ziarista româncă ajunsă, prin prisma meseriei, prin multe ghetouri și coșmelii de la noi – să văd și la ei vreo cocioabă, ceva. N-am văzut! Nu știu, poate pentru că, în apropiere de Como, la o aruncătură de băț, e Mont Blanc, locul ăla fabulos unde se întretaie trei țări: Italia, Franța, Elveția. Și o fi alt nivel de trai, dar or avea și ei faliții lor.

Știți ce m-a uimit pe mine? Deh, româncă învățată cu gările amărâte și lăsate în paragină de pe la noi… Toate gările la ăștia, unele mici, insignifiante, au lifturi. Ai probleme de sănătate, ești cu căruciorul cu copil mic, te bântuie lenea și nu vrei să-ți miști picioarele, e în regulă, nu mai cobori și urci scări, te duci cu liftul. Nu te obosești, neam! Probabil, le-au făcut cu bani de la Uniunea Europeană, care impune și cere niște standarde. Dar, nu contează. Le-au făcut. Cum să nu faci comparații cu ce e la noi? Cum să nu te întrebi de ce la alții se poate și la noi, nu?

Și au italienii ăștia trenuri la mama și la mămica lor! Curate, confortabile, care vin la timp, care au aer condiționat, care sunt decente, care sunt ieftine. Să tot călătorești cu trenul! Când am fost eu în Italia, în mijloacele de transport în comun era obligatorie purtarea măștii. Acum nu mai știu. Desigur că se poate ajunge și cu mașina la Lacul Como, de la Milano. Infrastructura e bună. Au drumuri, au autostrăzi, au indicatoare. Am înțeles că e mirific și tot traseul dintre cele două puncte. Dar, dacă nu am ales varianta asta, nu știu mai mult.

Locul cu magnați

Hai să las divagatul și să mai vorbesc și concret. Lacul Como este la vreo 45, 50 de km de Milano și italienii îl mai numesc și Lario, de la latinescul Larius. Este al treilea lac ca mărime din Italia – are 146 de kilometri suprafață – și unul dintre cele mai adânci din Europa, că are vreo 400 de metri adâncime. Are trei brațe: Como, Lecco și Colico. La rândul său, brațul Como are alte trei părți, iar prima corespunde orașului Como.

Într-una dintre aceste brațe se află Insula Comacina, unde sunt urme consistente ale Imperiului Roman. Eu, înainte să ajung aici, la lac, eram convinsă că putem să dăm o raită cu piciorul în jurul lui. Mă gândeam că plec dintr-un punct, merg la pas, vreo câteva ore, fac înconjurul lacului și ajung de unde am plecat. Nici vorbă de așa ceva! Nici cu mașina, nici cu vaporul nu reușești să dai ocol lacului în câteva ore!

Hai la vaporetto!

Ca magnetul atrage magnații, și divele, și VIP-urile, Lacul Como. Nu doar acum, când există metode moderne de transmitere a informației, ci și în vremurile trecute. Se spune că venitără aici, să se relaxeze, să se simtă bine, să se încarce cu frumusețea locului, Stendhal, Byron, Giuseppe Verdi, Vincenzo Bellini, Gioachino Rossini, Napoleon, Winston Churchill, F.D. Roosevelt, J.F. Kennedy, dar nu doar. Prinți, prințese, cardinali, actori, magnați din toate domeniile și din toate țările lumii.

Toate națiile pământului se adună, în orice anotimp, la Lacul Como. Căci, locul nu e unul numai al verii ori numai al iernii. E al tuturor anotimpurilor. Toți cei înșirați au vrut sau vor să vadă Lacul Como. Și, cum am spus, și de-ale noi, oamenii simpli… Umblă vorba că sunt mulți iubitori de lacul ăsta, Como. Acuma, experții în așa ceva zic că ar fi nevoie de vreo două, trei săptămâni ca să vizitezi tot ce e în jurul lacului. Bucățică peste altă bucățică. Dar, parol, nu i se apleacă nimănui dacă stă mai puțin. Unii vin și într-o excursie de-o zi. Și tot e suficient ca să se încarce cu spiritul locului.

Așa că, dacă ați ajuns la Como – acum și aici, trebuie să precizez că este și un oraș Como, nu doar lacul; ba, chiar lacul și-ar fi luat numele după cel al orașului. La Como există, cum am zis, dacă ești deștept, cazări absolut rezonabile ca preț și mai mult decât decente ca pretenții – și dacă n-ați luat de pe net, fuguța la bilete la vaporetto. Sau ferry, așa îi mai spun turiștii. Aglomerație mare la bilete. Și un soare! Acuma, na, poate e preferabil să plătești un euro în plus, făcând o rezervare pe net, și să nu te mai chinuie arșița la coadă. Însă, fiecare și le știe pe-ale lui.

Ne-am urcat cu toții, da? N-a rămas nimeni de căruță… Asta… De vaporetto. În funcție de traseele alese și de localitățile de pe malul lacului, plutești pe apele când verzi, când albastre, dar mereu neasemuite, o oră, două, trei, mai multe. Lacul e în sine o poveste! Pur și simplu, deși se prea poate să fie aglomerație pe vapor, nu vrei să se mai termine drumul pe lac. Ai răsuflarea tăiată, și vorbesc serios! Nu e că sunt eu nebună după tot ce e apă. E că așa se îmbină mersul lin al vaporului cu priveliștile și cu culorile irizante ale lacului. Da, probabil depinde de lumină, de unghi, de zi, de noapte, de alți factori, dar Lacul Como e ba verde brotac, ba albastru cicoare, ba turcoaz vesel, ba violet săritor în ochi, ba portocaliu lunatic, ba roșu bezmetic. L-am văzut cât am stat la Como, căci acolo am avut cazarea, dimineața, la prânz, seara, noaptea. Și de fiecare dată spune alte – și altfel, povești.

Revin pe vapor. Suntem, cum am zis, la bordul lui. Plutim. Navigăm spre destinațiile alese. Ușor, ca într-un vis, ca-ntr-un basm. Lacul se întretaie cu pământul și cu muntele. Toate trei dansează vesel și mirific. Ești pe vapor și te uiți pierdut la grădinile fabuloase de pe mal, la vilele superbe, la peisajele dumnezeiești, la stâncile înverzite de vegetație, la valurile care mângâie burta vaporului și ești înmărmurit. E atâta frumusețe în jur, în lume, în tine, că te simți binecuvântat că ai ajuns să vezi și să simți așa ceva. Tot ce vrei e ca fiecare clipă de aici să fie o eternitate. Faci poze, filmezi, ești cu gura căscată și ții cu dinadinsul să înmagazinezi tot, să cuprinzi tot, să iei cu tine, la plecare, cât mai mult din superbitatea locului. Căci, știi bine că vei pleca, mai repede, mai târziu, înapoi, acasă.

Orașul Como

După cum se vede pe harta din poză, sunt mai multe orașe care te îmbie să le treci, ca să zic așa, pragul. Se spune că Bellagio, Varenna și Mennagio sunt cele mai cele. Cele mai romantice, căci peisajul te aruncă în brațele persoanei iubite fără putință de scăpare, dar și cele mai frumoase, cele mai uluitoare, cele mai fără egal. Dar mai avem Como, orașul unde ajungi cu trenul și care e absolut fabulos din toate punctele de vedere: străzi, clădiri, eleganță, simplitate, boemie, faleze. E un mister la Como. Căci e, în egală măsură, luxos și modest. Vechi și nou. Măreț și firesc. Are de toate. Am văzut cum un șofer în uniformă deschidea, cu plecăciune, ușa limuzinei pentru stăpânul său. Un boss. Dar am văzut și oameni care-și numărau, fără jenă, firfiricii din buzunar.

Tot și orice găsești la Como. Desigur, ca în toate domeniile, lumea e împărțită în păreri. Sunt și din cei care spun că e prea turistic orașul. Prea multe localuri, prea multe parcări, prea multă lume, prea multe probleme. Mie mi-a plăcut. Tot. Locul. Oamenii. Priveliștea. Istoria de aici. Organizarea. Felul în care autoritățile știu să țină în mână zona. Mâncarea. Prețurile. Hotelul. Aaaaa… Și să nu uit de gelato. La Como am descoperit o gelaterie unde înghețata nu era doar excepțională, ci și multă. Da, și multe sortimente, care mai de care mai delicios, dar aveau cei de acolo o cupă mare cu care puneau minunăția în cornet sau pahar, că n-ai fi mai plecat de-acolo. E de la sine înțeles că am cumpărat înghețată de peste tot pe unde am umblat, dar la capăt de drum, când ne adunam de pe toate coclaurile, la Como, adică, înghețata exploda maximum pe cerul gurii. Fabuloasă! Și, da, multă. O spun în calitate de expert în înghețată.

Como are un Dom construit pe la 1300. Este  un amestec de stil gotic și renascentist. Se mai pot vizita Basilica di Sant’Abbondio și Basicilica di San Fedele. La Como e și muzeul fabricii de mătase. Ne mirăm, având în vedere că, la vreo 50 de kilometri e Milano, capitala modei?

Mai sunt și niște muzee interesante la Como: Muzeul Arheologic, Muzeul Garibaldi de istorie, Galeria Civică și Muzeul Tempio Voltiano care este dedicat cunoscutului scriitor Alessandro Volta.

Destinații de vis

Mai sunt de vizitat Leno, Brunate, Lecco. Dar nu doar. Despre Leno, unde se află vila Balbianello, ca și despre Brunate, orașul de sus de Como, care pe mine m-a încântat la maximum, în alt material.

V-am zis că nu știu ce să spun mai întâi… Italienii sunt joviali. Zâmbăreți. Glumeți. Spumoși. Mă refer acum la cei care lucrează pe vaporetto. Pare că nu se supără și nu se plictisesc niciodată. Nu știu dacă e în fișa postului sau așa sunt ei. Dar contribuie mult și asta la starea de beatitudine a turistului. Pesemne că, dacă ai avea numai fețe acre și arțăgoase în coastă, s-ar cam duce naibii liniștea și frumosul din tine.

Se spune că ai venit degeaba la Lacul Como dacă nu vezi Bellagio. Acesta este considerat unul dintre cele mai frumoase locuri din regiunea Lombardia. Este situat la jumătatea distanței dintre cele două brațe sudice ale lacului și este apreciat pentru vilele sale fabuloase, pentru străduțele înguste, pentru terasele și buticurile roind de lume, pentru multitudinea de scări care urcă de pe faleză la Via Giuseppe Garibaldi. Puteți vizita, de asemenea, plimbându-vă prin port, Basilica di San Giacomo, care este o biserică romanică din secolul al 12-lea. Deci, încălțămintea trebuie să fie una comodă! De altfel, în Italia, unde sunt atâtea străzi pietruite, e indicat să nu-ți etalezi nu știu ce colecție de pantofi luxoși, dar inconfortabili.

Varenna. Îndrăgostiți. Apă. Săruturi. Mâini care cuprind alte mâini. Fără aglomerația de la Bellagio. Și „Via dell’ Amore”. Asta e o alee de pe marginea lacului. E principala atracție de aici. Și, dacă n-o iei cum se ia, cu romantism, cu declarații, cu pupături, cu îmbrățișări, ești sărac și n-ai cu ce să te lauzi prietenilor când le spui despre Lacul Como. Ca și cum o baghetă magică atinge locul, dragostea se ițește spectaculos la Varenna. Zidurile vechi, fie ele și de vile ori castele, nu mai sunt doar ziduri vechi, sunt spectatori milenari la poveștile astea, ale îndrăgostiților. Există un farmec aparte aici. Și nici nu știi din ce vine! Să fie din pitorescul locului, din aerul curat, din pacea care te apasă? Nu știu. Dar îți pătrunde în toți porii și te zgâlțâie, de parcă bagi mâna udă la priză. De admirat aici vilele Monastero și Cipressi. Există, de asemenea, patru biserici vechi, de diferite stiluri. De la Varenna se ajunge la Fiumelatte, un izvor cu spumă albă care iese la suprafață dintr-o peșteră. În apropiere este Castelul din Vezio, în Esino Lario, cu turnul său medieval. A fost casa reginei lombarde Teodolinda.

Menaggio. Parcă te-ai întors în timp. Clădiri vechi, flori minunate, oameni calzi, piața Garibaldi.  De peste tot, Alpii granitici italieni se văd ca-n palmă. Parcă și simți mirosul de brazi de pe culmile lor. Cine mai știe, oi fi în anul de grație 2022 sau în timpul Imperiului Roman? Locul e milenar, așa că poți să-ți imaginezi orice. Și povestea curge agale, nu profund, pe mai departe.

Mai sunt de văzut Lecco, Tremezzo, Leno.

Să vedem ce e cu Lecco. Aici se văd vârfurile Resegone și Grigna, căci este cu adevărat oraș alpin. La Lecco s-au făcut primele centre industriale de fier și oțel din Italia. Vorbim despre îndepărtatul secol al XII-lea.

La Tremezzo e de văzut Villa Carlotta. Ea are 20 de acri de grădini botanice, unele dintre cele mai spectaculoase de la Lacul Como. Villa Carlotta și-a câștigat numele atunci când prințesa Prusiei a dăruit proprietatea fiicei sale Charlotte. Aici sunt multe picturi și sculpturi celebre, dar și foarte multe plante exotice.

Desigur, tot ce e pe malul lacului e de văzut. Vă doresc să aveți timpul și banii necesari pentru asta. Iar eu visez că stau printre leandri și portocali, îmi pun niște aperol sau prosecco în pahar și mă uit la apele liniștite ale lacului. În realitate, continui să scriu povestea.

Aaaaaa… Dacă sunteți, mai degrabă, pasionați de sport, decât de plimbări, Lacul Como este ideal pentru așa ceva. Se poate face schi nautic, parasailing, iahting, scufundări. Și, când e zăpadă, schi în Alpi.

Monștrii lacului

Se spune – prin legendele locului – și nu pot să trec peste asta, că la Lacul Como ar fi fost văzuți monștri. Prin ’46, după război, ziarele italiene La Nazione, Il rest del Carlino, Il Tempo, La Domenica del Corriere titrau că mai mulți monștri au ieșit la atac în localitățile de pe malul lacului. Este vorba despre Lariosaurus. Acesta este un gen dispărut de notosaurid din Triasicul mijlociu (stadiul anisian târziu până la stadiul Ladinian târziu) din Europa centrală și de vest. Cu o lungime de 60 de centimetri, a fost unul dintre cei mai mici notosauri cunoscuți. A fost descoperit pentru prima dată la Perledo, pe lacul Como, în 1830 și, în 1847 a primit numele de Curioni, ceea ce înseamnă „Șopârla din Larius”, adică numele antic al lacului. Este una dintre cele mai vechi reptile din Alpi.

Eh, și în anii aceia, de după război, reptila fusese observată în localitatea Lierna de lângă plaja Borgo di Grumo di Lierna. Un animal misterios, lung de câțiva metri, care avea să apară și la Pian di Spagna, în partea de nord a lacului și apoi la Varenna. Așa se vorbea despre monștrii despre care facem și noi vorbire. În 1954, un animal de 80-90 cm lungime, cu botul rotunjit și spatele și picioarele „ca o rață” a fost văzut în Argegno. În august 1957 a apărut un monstru imens între Dongo și Musso. În septembrie, 1957, a fost semnalat un animal ciudat cu un cap similar cu cel al unui crocodil. Ba, și în 2003 a fost văzută o anghilă gigantică de 10-12 metri lungime, în apele lacului, la Lecco. Cercetătorul Giorgio Castiglioni a studiat aceste cazuri și a tras concluzia că „monștrii” din 1946 și august 1957 sunt invenții ale ziarelor, animalul din 1954 era, probabil, o vidră sau o știucă. Și tot știucă mare pare să fie și anghila gigantă din 2003. Mai ales că, pescari din zonă s-au plâns că peștii prinși în plase au fost mâncați de un monstru. În 2001, doi scafandri au văzut un somn uriaș, la 25 de metri adâncime, pe partea dinspre Brescia.

Unii cred că sunt, cu adevărat, monștri în apele lacului. Alții spun că toate astea sunt exagerări și există explicații științifice pentru tot. Că sunt pești, că sunt reptile, că sunt amfibii, nu se știe. Dar până și vorbitul despre monștri atrage lumea la Lacul Como… Cum e aia: mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană!

Am scris atâta, dar nu știu ce-am scris. Cu siguranță, mai sunt multe de povestit despre Lacul Como și despre localitățile mirifice de pa malul lui. Povestea curge mai departe. Ceea ce înseamnă că o să revin. Urmăriți-mă – nu așa se spune? – și pentru alte detalii.