Botezul, între importanţa spirituală şi tradiţii
Creştinarea unui bebeluş reprezintă primul cel mai important moment din viaţa acestuia, fiind pentru întreaga familie prilej de mare sărbătoare şi bucurie. Împletind importanţa spirituală cu tradiţiile şi obiceiurile specifice fiecărei zone, momentul botezului aduce cu sine multe frământări, pregătiri şi planificări, toate cu scopul de a organiza pentru micuţ tot ceea ce este necesar şi ce implică creştinarea. Astăzi, momentul botezului este impărţit în două puncte principale, săvârşirea tainei sfântului botez în biserică şi petrecerea dată în vederea serbării marelui eveniment. Deşi toate acestea presupun implicare şi organizare din partea tuturor, eroul principal va fi doar bebeluşul.
Taina Botezului şi tradiţiile
Sfânta taină a botezului se săvârşete în biserică de către preot, prin întreita scufundare în apă, în numele Sfintei Treii. Simbolizează renaşterea din Apă şi Duh Sfânt la viaţa cea adevărată în Hristos, ştergându-se astfel urmele păcatului strămoşesc. Bebeluşul îşi va primi numele şi va deveni creştin, ca parte a bisericii lui Hristos. Această esenţă a botezului a fost permanent dublată de obiceiuri, tradiţii şi ritualuri, oamenii tuturor timpurilor dorind să se asigure că viaţa micuţului creştinat va beneficia de protecţie divină şi va fi plină cu sănătate, belşug şi noroc. Botezul copilului se poate săvârşi oricând, însă se recomandă ca acesta să aibă loc după ce micuţul împlineşte şase săptămâni.
Rolul naşilor
Naşii de botez devin părinţii spirituali ai copilului, cei care vor veghea ca drumul lui să fie întotdeauna drept, îi vor fi alături cu sfaturi, susţinere şi protecţie. În cadrul botezului, acestora le revin multe roluri, astfel că este necesar să se organizeze din timp şi să pregătească pentru micuţ tot ceea ce îi va fi necesar pe durata slujbei de creştinare. Trusoul de botez necesită toată atenţia naşilor, astfel că în acest sens Nannie le vine în ajutor, oferindu-le variante foarte moderne, originale şi drăgălaşe de hăinuţe şi accesorii. Pe lângă hăinuţele pregătite pentru copil, trusoul va conţine şase elemente esenţiale, respectiv pânza de mir, în care naşa va prinde copilul creştinat, un prosop mare, o faşă lungă de un metru şi jumătate, sticluţa de mir, un săpun şi un prosop mic. Acestora li se vor adăuga lumânarea de botez, cruciuliţele şi mărturiile, dovadă a creştinării celui mic.
Petrecerea de botez
Deşi botezul se poate săvârşi oricând, majoritatea alege să îl organizeze în perioadele din afara posturilor, tocmai pentru ca părinţii să poată serba importantul eveniment alături de familie şi prieteni. Petrecerile de botez sunt prilej de mare bucurie, astfel că organizatorii de evenimente acordă o foarte mare importanţă acestei etape. Meniuri simple sau sofisticate, aranjamente personalizate, animatori pentru copii şi decoruri cu tematică, toate fac parte din atmosfera magică a unei petreceri de botez, în care micuţul este vedeta principală. Este foarte important ca locaţia aleasă să ofere mult spaţiu, să asigure un loc retras pentru mamă şi bebeluş, să beneficieze de suprafeţe suficiente în vederea organizării cât mai multor activităţi. Petrecerea de botez îşi va îndeplini astfel rolul, fiind dovada bucuriei creştinării noului membru al familiei.