Conf. univ.dr. Hagiu: Exerciţiile fizice, „aproape” comparabile cu vaccinul în prevenirea formelor grave de Covid-19
Exerciţiile fizice de intensitate moderată pot avea o eficacitate aproape comparabilă cu cea a vaccinului contra Covid-19 în prevenirea formelor grave de boală, susține conf. univ. dr. Bogdan Alexandru Hagiu de la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
„Exerciţiile fizice de intensitate moderată pot fi aproape la fel de eficiente în prevenirea formelor grave de Covid-19 ca un vaccin. Numeroase lucrări ştiinţifice din toată lumea argumentează această afirmaţie. Brandenburg, în 2021, a publicat un studiu ce arată un procent de prevenţie a formelor spitalizabile de 64% sau chiar 78%. În Statele Unite, aceste exerciţii fizice au fost recomandate ca profilaxie secundară, după vaccinare. Avantajul exerciţiilor fizice este că eficienţa lor în prevenirea formelor grave ale bolii nu diminuează în timp. Ba chiar este asigurată o rezervă antiinflamatorie timp de două săptămâni după încetarea practicării exerciţiilor”, a declarat conf. univ. dr. Hagiu pentru Agerpres.
Potrivit conf. dr. Hagiu, ”de acest tip de profilaxie pot beneficia nu numai oamenii sănătoşi, dar şi suferinzii de diabet, hipertensiune, poliartită reumatoidă, insuficienţă renală cronică, ba chiar şi HIV”.
Nu poate înlocui vaccinul
Totuși, conf. univ. dr. Hagiu precizează că ”activitatea fizică nu previne decât în mică măsură infectarea cu virusul ucigaş, doar 10%, deci nu poate înlocui un vaccin adecvat”.
Conf. univ. dr. Bogdan-Alexandru Hagiu este autorul unui articol de tip revizie, publicat în Journal of Pharmaceutical Research International. Autorul susține că mitocondriile, organite celulare ce produc energie, sunt atacate de virusul SARS-CoV-2, ceea ce poate duce la forme grave ale infecţiei, iar practicarea exerciţiilor fizice, mai ales a celor de anduranţă, le îmbunătăţeşte funcţionalitatea.