Au cumpărat două valize vechi și au găsit înăuntru rămășițele a doi copii!
O familie din South Auckland, Noua Zeelandă, a cumpărat la o licitație de produse second-hand a unui depozit două valize. Împachetate frumos, valizele degajau un miros urât. Dar nimeni nu s-a gândit ce ar putea să fie înăuntru.
Cumpărătorii nici atât. Cel mai probabil au dat vina pe vechimea valizelor și pe faptul că n-au mai fost aerisite de multă vreme. La fața locului nu s-a făcut nicio verificare în privința celor două geamantane. Oamenii care le-au cumpărat au ajuns acasă și le-au despachetat.
Șocul a fost unul infernal. Înlăuntrul lor se aflau rămășițe umane. Bineînțeles că primul lucru pe care l-au făcut când au realizat ce e acolo, a fost să anunțe poliția. Investigațiile medico-legale făcute în regim de urgență au scos la iveală un fapt cutremurător.
Dacă, la început, s-a lansat ipoteza că în valize ar putea să fie cine știe ce persoane dispărute, după aceste expertize a venit pronunțarea: rămășițele umane găsite în valizele scoase la licitație în Auckland sunt ale doi copii: „Au fost acolo de ani de zile”, au spus anchetatorii.
Dată fiind gravitatea situației, pe fir, alături de poliția locală, a intrat și Interpol. Inspectorul Tofilau Faamanuia Vaaelua a declarat, într-o conferință de presă, că resturile umane sunt ascunse în valize de câțiva ani și că victimele aveau între cinci și zece ani. Familia care a descoperit rămășițele nu este implicată în caz.
Nu se poate, încă, spune același lucru despre negustorul de vechituri care a organizat licitația. Și nici despre piața second-hand nu se știe mare brânză. Cercetările continuă pentru a stabili când, unde și cum au murit copiii.
Și cine sunt, ai cui. Au fost răpiți, li s-a întâmplat vreo nenorocire despre care familia nu știe, sunt implicați părinții? Având în vedere că au trecut cel puțin patru ani de la băgarea în valize a copiilor, ancheta nu va fi deloc una ușoară. Sau, cum spun anchetatorii, va fi o provocare.