La Carcaliu e Schimbarea la Față a Domnului; pe rit vechi

Creştinii ortodocşi de rit vechi sunt în sărbătoare mare. La ei, pe 19 august este Schimbarea la Faţă a Domnului. Și asta pentru că toate sărbătorile sunt întârziate cu 13 zile față de cele ale majorității creștinilor, pe stil nou să le zicem.

Schimbarea la Față semnifică trecerea de la vară la toamnă, când păsările migratoare încep să se pregătească de plecare, iar insectele şi târâtoarele îşi caută adăpost în pământ. De dimineaţă, în biserici au fost oficiate liturghii speciale, preoţii au purtat veșminte de sărbătoare, iar credincioșii care au ţinut post, s-au spovedit şi s-au împărtăşit.

Ei au dezlegare la pește. Potrivit tradiţiei, astăzi mulți credincioși aduc coșuri cu struguri la biserică, pentru a fi sfințiți. După asta, strugurii se împart celor prezenți la slujbă și abia apoi gustă şi cel care a adus strugurii. Cum nu toată lumea are vie, strugurii se cumpără.

Și la Carcaliu, localitate din județul Tulcea, unde locuiesc aproape două mii de suflete, Schimbarea la Față a Domnului se sărbătorește pe 19 august. Și asta pentru că, majoritatea localnicilor este formată din ruși lipoveni, care păstrează credința veche.

Comuna Carcaliu a intrat, oarecum, în atenția opiniei publice, după ce l-a dat lumii și creștinătății pe preotul Manuil, cel fără de cruce la căpătâi, născut cu buză de iepure, din neamul unor cazaci de pe Volga, și despre care se spune că mergea pe apă și zbura prin văzduh, vorbea cu sfinţii şi deschidea cerurile a ploaie. Oamenii l-au ținut minte pe Manuil, pentru că numele îi e legat de mai multe minuni. Cum ar veni, nemaiauzite, nemaivăzute, nemaiîntâmplate.

Pe numele întreg Emanuil Petrov, părintele Manuil s-a născut 1914, la Carcaliu. Se spune că a fost ciudat de mic. Că făcea lucruri pe care nu le făceau alți copii. Că pe la 10 ani era să moară, că a căzut bolnav la pat, cu febră mare, că aiurea. Mama lui și preotul satului, care erau de față, au reținut vorbele pe care copilul le-a zis, în starea aceea febrilă: „Dacă mor şi mă îngropaţi, să deschideţi mormântul după câteva zile. O să vedeţi că trupul meu nu va mai fi acolo.”

De-atunci și până a murit, în 1976, părintele Manuil – căci la rușii lipoveni preotul este ales de către săteni, nu e din cel dus pe la școli teologice, iar Manuil a fost așijderea ales – a tot fost legat de o sumedenie de minuni. A vindecat oameni despre care doctorii ziceau că nu mai au de trăit nicio zi, a zburat peste munți, numai el știe cum, că nu s-a urcat în vreun avion, a fost văzut în locuri în care, de fapt, nu era, a mers pe apa Dunării, de parcă mergea pe gheață, de a smintit lumea cu așa minune, vorbea cu sfinți pe care oamenii obișnuiți nu-i vedeau, deschidea cerurile și făcea să curgă, la vreme de secetă, șiroaie de apă. L-au căutat, deopotrivă, oamenii simpli, târgoveții, comuniștii, prelații.

A trăit, așa a vrut, fără să iasă în față și fără să facă pe deșteptul. Niciodată n-a clarificat misterele care planau în legătură cu minunile în care era implicat. Când a murit, n-a vrut cruce la căpătâi. Și nici să fie îngropat cu fast, în fața bisericii. A ținut să aibă un mormânt simplu, fără pietre, fără betoane, fără alte lucruri obișnuite la alte morminte. Și departe, într-un loc retras al cimitirului.

Povestea părintelui Manuil e una specială, plină de farmec, pe cât e plină de secrete. Și, dacă vreți să v-o spun, așa, mai cu detalii, scrieți în comentarii la text și o rezolvăm. Cititorii noștri stăpânii noștri!

Astăzi, mi-am amintit de el, de părintele Manuil, pentru că la Carcaliu e sărbătoare: Schimbarea la Față a Domnului.