Ordonanță pentru protejarea țestoaselor marine
La 40 de kilometri de Roma, în Ardea, în cătunul Tor San Lorenzo, mai precis, la câțiva pași de stabilimentul de scăldat Torre Marina, mai multe țestoase marine și-au depus ouăle pentru înmulțire.
Fapt care l-a determinat pe primarul localității, Maurizio Cremonini să dea o ordonanță cu reguli noi și interdicții speciale, ca să garanteze siguranță maximă cuiburilor. Este vorba despre țestoasele marine din specia Caretta Caretta care sunt predominante în Marea Mediterană. Regulile ordonanței sunt în vigoare până la ecloziunea ouălor.
Primarul Maurizio Cremonini a explicat motivele care l-au determinat să ia această decizie și a arătat, în afară de asta: „Cuibul de țestoasă de mare este monitorizat în permanență de personal competent. Amplasamentul este controlat continuu și de personal de securitate”.
Conform ordonanței, este interzisă plaja în zona delimitată de gardul de protecție al cuibului propriu-zis, este interzisă venirea cu vreun echipament și este interzis orice fel de joc. În apropierea plajei interzise nu e voie nici să cânte muzica tare și nici să se desfășoare activități care deranjează cuibul, la fel nu e indicat să se aprindă focuri sau să se miște nisipul.
Accesul pe plajă este interzis și autovehiculelor, cu excepția vehiculelor de urgență și, evident, nici măcar desfășurarea de concursuri sau evenimente nu este permisă. Sunt permise doar activități instituționale promovate de Administrația Municipală și alte organe instituționale care vizează salvgardarea mediului și o mai bună protecție a sitului. Se pare că țestoasele marine sunt în siguranță.