Germania: Ministrul Economiei exclude extinderea duratei de funcţionare a centralelor nucleare, pentru a economisi gaze
Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a exclus duminică prelungirea duratei de viață a ultimelor trei centrale nucleare ale ţării, pentru a economisi gazele, spunând că s-ar economisi cel mult 2% din gazul folosit, transmite Reuters.
Aceste economii nu ar fi suficiente pentru ca dezbaterea privind renunţarea la energie nucleară să merite să fie redeschisă, ţinând cont de consensul în această problemă, a declarat Habeck într-o discuţie cu cetăţenii.
Ultimele trei centrale nucleare care mai funcţionează în Germania sunt programate să fie închise până la finele acestui an, după ce fostul cancelar Angela Merkel a promis că va renunţa la energia nucleară ca urmare a accidentului de la centrala nucleară Fukushima din 2011. Aceste trei centrale nucleare au fost responsabile pentru 6% din producţia de electricitate a Germaniei în primul trimestru al acestui an.
„Ar fi o decizie greşită ţinând cont de cât de puţin s-ar economisi”, a explicat ministrul Economiei.
Totuşi, acesta s-a declarat deschis la extinderea duratei de funcţionare a centralei nucleare din Bavaria, dacă testele de stres arată că aceasta este necesară pentru a asigura stabilitatea şi aprovizionarea reţelei de electricitate în iarnă. Rezultatele testelor urmează să fie date publicităţii în următoarele săptămâni.
Landul din sudul ţării, un important hub de producţie, este dependent de centralele electrice cu funcţionare pe gaze, şi are câteva centrale pe bază de cărbuni şi capacităţi eoliene scăzute.
În prima evaluare, realizată în luna martie, specialiştii din ministerele Mediului şi Economiei nu au recomandat prelungirea duratei de viaţă a centralelor nucleare, citând obstacolele legale dar şi problemele legate de autorizaţii şi asigurări, necesitatea unor teste de siguranţă extinse şi posibil costisitoare, precum şi lipsa de combustibil nuclear necesar pentru ca centralele să poată funcţiona în continuare.