Ancheta exploziei mașinii în care a murit fiica lui Dughin: Unde a fost pusă bomba
Persoane neidentificate au instalat un dispozitiv explozibil sub mașina aflată într-o parcare în timp ce Daria Dughina participa la festivalul „Tradiții” din apropierea Moscovei, potrivit surselor din anchetă citate de TASS.
„Au fost mulți invitați la festival, oamenii au parcat mașini în stânga și în dreapta pe autostrada Zvenigorodskoe, unde se află domeniul Zaharovo. Exista și o parcare, care era aproape toată ocupată de mașini. Tot acolo a fost parcat și jeep-ul cu care Daria Dughina a plecat de la eveniment.
Nu a existat niciun control la intrarea în parcare, astfel că explozibilii puteau fi plasați oriunde și de către oricine, ceea ce s-a și făcut”, a spus un anchetator rus pentru sursa citată.
Premeditat și comandat
Daria Dughina, fiica ideologului ultranaţionalist rus Aleksandr Dughin, un susţinător al ideii că Rusia trebuie „să absoarbă” Ucraina, a fost ucisă sâmbătă seara în maşina în care se afla într-un presupus atentat cu bombă, la periferia Moscovei.
Femeia participase alături de tatăl ei la festivalul „Tradiții”. Cei doi au plănuit să plece împreună, însă Aleksandr Dughin s-a hotărât în ultimul moment să ia o altă maşină.
Atacul ar fi fost premeditat și comandat, potrivit aparatului central al Comitetului de anchetă al Federației Ruse, care se ocupă de caz.