Ludovic Orban: Avem vești bune din economie, au crescut angajările și salariul mediu net
Economia României se află te un tren de creștere, cu investiții record, număr crescut de salariați și venituri majorate față de perioada similar a anului trecut, susține Ludovic Orban, prim ministrul României.
Într-o postare făcută pe Facebook, acesta susține că, potrivit cifrelor oficiale, investiţiile publice, producţia industrială şi numărul de angajaţi cu contract de muncă au crescut şi se înregistrează „trenduri de creştere” în aproape toate sectoarele economice.
Conform acestuia, investiţiile publice în România au fost cele mai mari din ultimii 10 ani, pe primele nouă luni s-au depăşit investiţiile totale din perioada 2016-2017.
Există o creştere constantă a producţiei industriale în ultimele patru luni. Octombrie este a treia lună consecutivă în care se încasează la buget mai mult decât luna echivalentă a anului 2019.
În ceea ce privește salariul mediu net, în luna august a crescut cu 7,5% faţă de luna august a anului 2019. Șamajul a scăzut și se înregistrează, la 1 octombrie, cu 20.000 mai mulţi angajaţi cu contract de muncă decât la data de 1 ianuarie 2020, înainte de debutul pandemiei, conform Institutului Național de Statistică.
Premierul recunoaște că există și sectoare grav afectate.
„Măsurile pe care le-am luat în toată această perioadă, au permis companiilor să depășească situația dificilă. Cu excepția HORECA care, într-adevăr, a fost afectată cel mai tare, dar și aici pregătim o schemă de ajutor de stat, pentru a susține companiile din industria ospitalității, în celelalte domenii există trenduri de creștere evidente”, anunță Orban.