07:28, 11.09.2024 • ESENȚIAL
Vaccinul anti Covid: În depozite, opt milioane de doze care în curând expiră și pentru care vom plăti ca să le distrugem
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a precizat că, în prezent, avem opt milioane de doze de vaccin anti Covid care în curând expiră și pentru care ”vom plăti și distrugerea”.
”În momentul de faţă avem peste opt milioane de doze de vaccin pentru care nu mai există niciun fel de interes şi nu mă refer doar la interesul populaţiei, mă refer la interesul oricui, fie să le cumpere, fie să le primească gratis. Deci nimeni nu vrea să le primească nici măcar gratis, şi lucrul acesta va duce şi la costuri suplimentare, pentru că la un moment dat când expiră trebuie să le distrugem”.
Și paguba ar fi fost și mai mare dacă nu s-ar fi reușit vinderea a 7,5 milioane de doze, salvându-se circa 150 de milioane de euro, a precizat ministrul Rafila.