Accident mortal pe DN 5: un autoturism s-a izbit de un TIR staționat pe marginea drumului
Un bărbat de 52 de ani, din Giurgiu, și-a pierdut viața în urma coliziunii înregistrate joi noapte, în apropierea localității Plopșoru, pe DN 5. Acesta era pasager în autoturismul care a intrat într-un autotren parcat pe marginea șoselei.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 1.30 și, ca de obicei, primii ajunși la fața locului au fost pompierii de la ISU Giurgiu.
Aceștia menționează că la locul accidentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță.
Din nefericire, pentru pasagerul autoturismului nu s-a mai putut face nimic, personalul medical al SAJ declarând decesul acestuia.
Conducătorul auto, în vârstă de 36 de ani, a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Giurgiu. Acesta era conștient și cooperant. Șoferul autotrenului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Pompierii au deconectat bornele autoturismului pentru a preveni izbucnirea unui incendiu și au acționat pentru sablarea părții carosabile, fiind scurgeri de carburant.
La rândul lor, polițiștii anunță că șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă.