Antrenorul echipei Viking a făcut acuzații incredibile: „Un reprezentant al lui FCSB a venit cu cinci pungi de cadouri. Mergem la UEFA”
Unul dintre cei doi antrenori ai lui Viking, Morten Jensen (42 de ani), acuză conducerea echipei FCSB că le-a dat cadouri arbitrilor imediat după returul din play-off-ul Conference League.
În prelungiri, Florinel Coman a obținut un penalty, care a fost transofrmat de Risto Radunovic, iar FCSB s-a calificat în grupele Conference League.
„Eram pe drumul către vestiarul arbitrilor, chiar în fața zonei mixte, când un reprezentant al lui FCSB a venit cu cinci pungi de cadouri.
Când s-a întors, mai avea doar una singură. Au fost patru arbitri la meci, deci am fost foarte surprins.
Toată lumea cu care am vorbit despre asta crede că a fost un lucru ciudat, așa că probabil le vom face o mică observație celor de la UEFA„, a declarat Jensen, conform presei norvegiene.
Cei patru arbitri din Ungaria care au condus meciul suntTamas Bogdar (central), Balasz Buzas și Peter Kobor (tușieri) și Balazs Berke (arbitru asistent).
FCSB a învins-o, în deplasare, cu 3-1, pe Viking într-un meci disputat joi seară în returul play-off-ului Conference League. În prima manșă, gruparea norvegiană s-a impus cu 2-1, astfel că FCSB va evolua în grupele Conference League.