Cealaltă femeie

Mesajul ăsta nu este nici măcar pentru bărbaţii care înşală, care nu ştiu să fie fideli, care umblă, că aşa sunt ei, cu fundul în mai multe luntri. Este pentru acele femei care aleg, din cine ştie ce considerente, să fie, pentru o clipă, pentru o vreme, pentru eternitate, cealaltă femeie.

Da, am ajuns, după tot felul de teme abordate, icișa, la ziar, după altfel de subiecte puse în discuţie, şi la… cealaltă femeie. Pentru că, fără să vreau, fără să mă rog în genunchi pentru asta, fără să îmi doresc în mod expres, fără să umblu cu lumânarea ori lanterna aprinse pe aci, dau, în ultima vreme, de ea. Peste ea. Îmi iese în faţă.

Mi se încurcă, precum o mâţă vicleană, printre picioare. Nu la propriu – ţin să fac precizarea aceasta – nu în mod direct, nu se interpune, musai şi neapărat, în viaţa mea, nu e cealaltă femeie în raport de mine şi de soţul meu, căci aici, cel puţin până acum, m-a ferit Dumnezeu.

Dar cealaltă femeie se intersectează cu mine prin prisma unei persoane dragi, foarte dragi, care a crescut cu noi, în casa părinţilor mei, care s-a căpătuit cu o boală anapoda şi care acum, ştiu, suferă cumplit. Din cauza ei, a celeilalte femei. Ştiu, ştiu până şi eu, despre care prietenele apropiate spun adesea că sunt naivă, că, într-o zi, dragostea se termină, focul se stinge, serenadele cântate pe sub streşini, la fereşti, nu se mai fac auzite.

Ştiu! Dar cum şi de ce ajunge un bărbat să înşele, dacă tot a ales să nu bage, în mod normal, ai zice, divorţ de soţie? E de vină femeia de lângă el? Nu-i acordă atenţie, nu-i arată dragoste, nu-l alină, nu-l alintă, nu-l mângâie, nu-l bibileşte, nu-i caută în coarne, nu-i calcă pantalonii, nu îi pune zeamă caldă în faţă?

E de vină chiar el, bărbatul, că aşa e structurat, că e vânător de când l-a făcut mă-sa şi Dumnezeu, că se plictiseşte repede de ceva şi de cineva, că e învăţat să mai caute şi în altă parte, că e curios, că e mârlan, că e duplicitar în trăiri şi sentimente, că vrea să încerce şi alte… femei, că ţine să fie în rând cu alţi bărbaţi care se laudă că la capitolul amantlâcuri sunt aşi?

Sau e de vină cealaltă femeie, care se insinuează, deşi are şi ea familie, în viaţa bărbatului, care i se agaţă de braţe – la propriu, care îi cade la piept, care i se bagă în pat, care îl vrea, care a pus ochii pe el – căci, să fim serioşi, femeia pune întâi ochii pe unul, ea alege, care îl zăpăceşte, care ţine cu tot dinadinsul să ia locul nevestei?

Cel mai adesea, cealaltă femeie e prietenă bună cu soţia – sau de familie – e colegă de serviciu cu bărbatul, e vecină de apartament cu cei doi, nu vine chiar din neant, ca năluca prinţesei care bântuie printr-un sat prahovean. O vecină de-asta, împăciuitoare, binevoitoare, atentă, la prima vedere, e azi subiectul şi obiectul materialului de faţă.

Şi, cu asiduitate maximă, ea, cealaltă femeie, se strecoară în viaţa, în casa, în patul bărbatului cu soţie şi copii. Ei, şi ajunge să-ţi deschidă, dacă suni la uşa familiei respective, ea, cealaltă femeie. Tot ea, cealaltă femeie, răspunde la telefonul stăpânei din casa respectivă, care, precizez, nu e nebună ori ţintuită la pat, dar are o problemă de sănătate. Şi tot cealaltă femeie deschide uşa frigiderului ca să-i pună bărbatului seara pe masă, farfuria cu ciorbă, făcută, ce-i drept, de nevastă. T

ot cealaltă femeie umblă prin dulap, ca să-i aleagă bărbatului cămaşa potrivită. Cealaltă femeie, constat, îl prinde pe bărbat de braţ ca să se ducă la cumpărături cu el, sau cine mai ştie pe la ce eveniment. Cealaltă femeie face şi serveşte, dacă sunt oaspeţi, cafeaua în casa aia.

Cealaltă femeie decide dacă poate cineva, recte eu, care o cunosc pe soţia pusă în astfel de ipostaze, de vreo mie de ani, să vină în vizită. Cealaltă femeie e în tot. Cealaltă femeie e în orice. Cealaltă femeie e, cum crede ea, pe val. Cealaltă femeie e, speră ea, iubită de bărbatul ăla idiot care permite să i se pună nevasta luată cu cununie în aşa posturi. Cealaltă femeie crede că e veşnică în inima, în casa, în patul tăntălăului de bărbat.

Cealaltă femeie face pe exemplara, uitând că acasă la ea, cu soţul ei, pe care, ce să o mai dau pe după piersic, îl ţine de prost, e o acritură şi o scorpie. Cealaltă femeie are impresia că e mai bună, mai frumoasă, mai deşteaptă, mai sexy, mai fără seamăn şi mai fără cusur, perfectă, vezi Doamne, decât nevasta. Cealaltă femeie are o părere prea bună despre ea. Cealaltă femeie greşeşte.

Cealaltă femeie e, de fapt, perfidă, intrigantă, josnică, profitoare, mincinoasă, egoistă, falsă, tembelă, proastă. Cealaltă femeie se joacă de-a Dumnezeu acum. Cealaltă femeie face cărţile pe masă. Cealaltă femeie pare călare pe situaţie şi pe bărbat. Însă, lucrurile nu stau astfel o viaţă. Bărbatul, dacă şi-a înşelat nevasta cu ea, cealaltă femeie, o va înşela şi pe cealaltă femeie cu, ce să vezi, altă femeie.

Dacă s-a plictisit, se va mai plictisi. Dacă s-a încurcat în mrejele uneia, se va mai încurca şi în iţele alteia. Dacă i-a căzut uneia în braţe, va mai cădea şi într-ale alteia. Dacă îi place să vâneze, va mai vâna. Dacă şi-a minţit nevasta, îşi va minţi şi amanta. O va înşela, categoric, şi pe ea, pe cealaltă femeie. Şi, dacă ea, cealaltă femeie a ales să fie acum în postura asta, de cealaltă femeie, să ştie că va plăti, la rându-i. Că scadenţa într-o zi, va veni.

Că altă femeie va decide să fie, în raport cu ea, cealaltă femeie şi îi va da, indubitabil, peste nas. Atunci, vor curge lacrimi, râuri, atunci sufletul i se va chinui în spasme de durere, atunci egoul încântat de azi se va tăvăli în chinuri şi în deznădejde. E în legea firii să fie astfel. Deci, tu, cealaltă femeie, să nu uiţi că vei plăti, cu tot cu comisioane, factura asta! Şi, poate, o să vin în vizită la persoana pe care azi tu o înlăcrimezi şi o să îmi spui cum e să fii cealaltă femeie!