19:13 • POLITICĂ
Camera Deputaţilor, convocată joi în a doua sesiune ordinară a anului
Camera Deputaţilor a fost convocată pentru joi, de la ora 11,00, în a doua sesiune parlamentară ordinară a anului.
„În temeiul dipoziţiilor art. 66 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 34 lit. a) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Camerei Deputaţilor decide: (…) Camera Deputaţilor este convocată în a doua sesiune ordinară a anului 2022 în ziua de joi, 1 septembrie 2022, ora 11,00”, se arată în decizia publicată luni în Monitorul Oficial.
Potrivit reglementărilor legale, în prima zi a sesiunii parlamentare sunt aleşi, în şedinţa de plen, membrii Biroului permanent – vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii Camerei Deputaţilor, cu excepţia preşedintelui, care este ales la începutul legislaturii.