Grindeanu: De la începutul anului, s-au semnat contracte pe toate tipurile de transport de aproximativ 4,7 miliarde euro
Ministrul Sorin Grindeanu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă organizată în staţiunea Olimp, că de la începutul anului şi până la 1 august, la Ministerul Transporturilor au fost semnate contracte de finanţare pentru toate tipurile de transport în valoare de aproximativ 4,7 miliarde de euro.
„De la începutul anului şi până la 1 august, la Ministerul Transporturilor s-au semnat contracte pe toate tipurile de transport de aproximativ 4,7 miliarde de euro. Ca să avem un ordin de mărime, cel mai bun an în trecut a fost acum vreo doi sau trei ani şi atunci, pe întreg parcursul anului, s-au semnat contracte în jur de 2 miliarde de euro. Deci, în opt luni de zile, am ajuns la aproape 5 miliarde euro contracte şi pe calea ferată şi pe rutier şi pe aero şi pe naval, iar până la finalul anului, eu cred că vom depăşi suma de 8 miliarde, aşa cum e făcut scadenţarul şi cum ne-am propus”, a afirmat Grindeanu.
Pe partea de transport rutier, ministrul Transporturilor a anunţat că, de la începutul anului şi până în prezent, au fost lansate licitaţii pentru 332 km de autostradă, în comparaţie cu întreg anul trecut, când au fost lansate doar pentru 70 km.
„De la începutul anului şi până acum, avem lansate, în diverse stadii de licitaţie, 332 km de autostradă. Ca ordin de mărime, pe tot parcursul anului trecut, s-au lansat 70 km. Noi, de la 1 ianuarie, până la 1 august, vorbim de 332 km. În construcţie, în acest moment, sunt peste 200 km de autostradă, mai exact 207 km de autostradă. Ca drum expres, avem 61 km, iar pentru alţi 130 km de autostradă au fost semnate deja contractele şi vor intra în perioada imediat următoare în execuţie”, a spus Grindeanu.
Pe parte feroviară, Sorin Grindeanu a amintit că, în prezent, se efectuează lucrări de modernizare pe 250 km de cale ferată, pentru alţi 162 km au fost desemnaţi câştigătorii licitaţiilor, iar pentru alţi 166 km au fost depuse ofertele şi urmează să fie desemnaţi câştigătorii licitaţiilor.
„Pe zona feroviară, în acest moment, sunt peste 250 km de cale ferată în curs de modernizare, pentru alţi 162 km au fost desemnaţi câştigătorii şi vor intra în execuţie în perioada următoare, iar pentru 166 km de cale ferată modernizată au fost depuse ofertele şi vom transmite câştigătorii în perioada imediat următoare. Aş aminti şi de cei peste 400 km de cale ferată care vor fi modernizaţi pe un program finanţabil prin PNRR. Pe fiecare regională CFR din ţară, proiectele au intrat în fazele de licitaţie şi vor fi atribuite aceste contracte în perioada următoare. Ajungem cam la 1.000 km adunând toate aceste programe pe care le-am amintit”, a precizat Grindeanu.