Guvern: Analiza privind stadiul elaborării proiectului ordonanţei de urgenţă privind energia, pe agenda de miercuri
Guvernul are pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri analiza privind stadiul elaborării proiectului ordonanţei de urgenţă privind măsurile din domeniul energiei.
Potrivit unui comunicat, Executivul va analiza proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea OUG. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei.
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, marţi, că ordonanţa referitoare la energie este încă în discuţii, menţionând că tot ce presupune calculul preţurilor la energie electrică şi gaze trebuie să fie „foarte bine clarificat” şi a dat asigurări că nu vor fi modificate nivelurile tarifelor cuprinse în OUG 27/2022.
„Suntem încă în discuţii, mai avem o zi. 1 septembrie este poimâine. În funcţie de propunerile şi de elementele tehnice, pentru că este un adevărat mecanism, nu este simplu deloc, tot ceea ce presupune calculul acesta al preţurilor la energie şi la gaze trebuie să fie foarte bine clarificat, astfel încât, chiar dacă am întârzia o zi, prefer să avem o linie cât se poate de clară şi simplificată, decât să ne grăbim şi să venim cu o ordonanţă de urgenţă care să nu producă efectele pe care le dorim”, a declarat Ciucă, întrebat, la o conferinţă de presă, în legătură cu ordonanţa care ar suprataxa profiturile din energie.
Ciucă a precizat că obiectivele majore sunt protejarea populaţiei, a industriei agroalimentare, a IMM-urilor şi a investiţiilor.
„Vreau să asigur cetăţenii că măsurile vizează două obiective majore: pe de o parte, protejarea populaţiei – şi rămânem la nivelurile de tarif care sunt cuprinse în Ordonanţa 27, nu vor fi modificări, iar, de cealaltă parte, discutăm despre măsuri pentru protejarea industriei agroalimentare, a IMM-urilor, care în analiza pe care noi am făcut-o reprezintă motorul economiei, iar acesta trebuie să funcţioneze. De asemenea, ne menţinem pe obiectivele noastre de investiţii, nu putem să depăşim această criză fără o economie care să funcţioneze, fără investiţii în economie”, a adăugat premierul.
Guvernul mai are pe agenda şedinţei de miercuri două proiecte de ordonanţă privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale şi bugetare. Unul dintre ele se referă la plata la termen a facturilor anuale ocazionate de procesul de aderare a României la OCDE, care este o obligaţie strictă şi condiţionează continuarea procesului şi la asigurarea bazei legale pentru efectuarea de plăţi în avans în cazul achiziţiei de bunuri şi servicii specifice de către Serviciul Român de Informaţii. Cel de-al doilea proiect în acest sens are în vedere crearea cadrului legal pentru asigurarea surselor de finanţare pentru cheltuielile generate de reprezentarea României în Consiliul Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale, în perioada octombrie 2022 – septembrie 2025.
Executivul mai discută şi un proiect de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie, care prevede, printre altele, asigurarea finanţării pentru toate tipurile de perdele forestiere de protecţie, nu numai pentru cele de protecţie a căilor de comunicaţie, realizarea perdelelor forestiere de protecţie a căilor de comunicaţii
numai în extravilanul localităţilor.
Un alt proiect de ordonanţă de pe agenda Guvernului se referă la modificarea şi completarea Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, fiind introdusă noţiunea de „obiective diplomatice” şi includerea în
cuprinsul acestei categorii a localurilor misiunilor diplomatice, pe cele ale oficiilor consulare, ale agenţiilor şi reprezentanţelor economice străine, ale organizaţiilor internaţionale, precum şi obiectivele folosite pentru realizarea scopurilor acestora, inclusiv reşedinţele şefilor acestor obiective.
Guvernul mai discută în şedinţă proiectul de ordonanţă privind licenţa industrială unică, precum şi mai multe proiecte de hotărâri, printre care unul privind majorarea veniturilor şi cheltuielilor bugetului Trezoreriei Statului pe anul 2022.
Un alt proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a Executivului se referă la aprobarea procedurii de autorizare a caselor de schimb valutar care solicită să desfăşoare activităţi de schimb valutar pentru persoane fizice şi de încasare a cecurilor de călătorie, precum şi a entităţilor care deţin în administrare structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică, ce solicită să desfăşoare operaţiuni de cumpărare de valute de la persoane fizice şi de încasare a cecurilor de călătorie şi pentru aprobarea procedurii de înregistrare a punctelor de schimb valutar. Proiectul prevede, între altele, că organizarea şi desfăşurarea activităţii de schimb valutar pentru persoane fizice şi de încasare a cecurilor de călătorie, pe teritoriul României, de către casele de schimb valutar şi entităţile care deţin în administrare structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică, se pot realiza numai pe bază de autorizaţie şi scrisoare de atribuire a codului statistic, documente cu valabilitate limitată în timp.
Executivul mai discută în şedinţa de miercuri proiectul de hotărâre privind majorarea sumei alocate în 2022 pentru finanţarea în continuare a schemei de ajutor de stat pentru motorină şi proiectul de hotărâre pentru aprobarea Strategiei Naţionale privind sistemele de transport inteligente pentru perioada 2022-2030.
De asemenea, Guvernul are în primă lectură mai multe proiecte de hotărâri referitoare la modificarea HG nr. 536/2016 privind stimularea performanţei şcolare înalte din învăţământul preuniversitar, precum şi la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2022 privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 300 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.