Giurgiu: Tânăr de 23 de ani, mort după ce a fost proiectat prin parbriz, în urma unui accident rutier
Un șofer de 23 de ani și-a pierdut viața miercuri seara, într-un accident rutier produs pe un drum județean din Giurgiu. În eveniment au fost implicate două autoturisme, cel de-al doilea fiind condus de un alt tânăr, de 19 ani.
Miercuri seara, în jurul orei 21.30, pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs între două autoturisme, eveniment rutier ce a avut loc între localitățile Ogrezeni și Malu Spart.
Potrivit ISU Giurgiu, la fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar după sosirea echipajelor la locul solicitării s-a constatat ca în eveniment erau implicați doar șoferii celor două autovehicule (ambii bărbați), dintre care unul era conștient și cooperant (19 ani), preluat de echipajul SMURD.
Din păcate, cel de-al doilea șofer, în vârstă de 23 de ani, a fost proiectat în afara autoturismului, prezentând leziuni incompatibile cu viața în momentul sosirii echipajelor.
Traficul a fost oprit pe drumul pe care s-a produs accidentul – DJ412A.