Concurentă la Miss Anglia fără machiaj
Se întorc femeile și, mai ales, fetele tinere la simplitate? Își acceptă imperfecțiunile feței în lipsa unui machiaj intens, cum se tot procedează? E un trend? Întreb toate astea pentru că o studentă în vârstă de 20 de ani din sudul Londrei, Melisa Raouf, pornind cu astfel de principii la concursul Miss Anglia, a ajuns în semifinalele concursului.
În octombrie, tânăra se va înfrunta cu alte participante pentru mult-râvnita coroană de regină, căci atunci e finala concursului. E prima dată când o concurentă alege să se prezinte la acest concurs fără niciun fel de machiaj pe față.
Într-un interviu pentru ziarul britanic Independent, Raouf a declarat: „Înseamnă foarte mult pentru mine că am ajuns până aici, deoarece simt că multe fete de diferite vârste se machiază pentru că se simt presate să facă acest lucru. Dacă cineva este fericit în propria piele, nu ar trebui să fim obligați să ne acoperim fața cu machiaj. Defectele noastre ne fac să fim cine suntem și asta este ceea ce face ca fiecare individ să fie unic. Nu am simțit niciodată că îndeplinesc standardele de frumusețe. Am acceptat recent că mă simt frumoasă în pielea mea și de aceea am decis să concurez fără machiaj”.
Raouf a început să se prezinte fără machiaj publicului, încă de lunile trecute, când a postat pe Instagram un selfie din ciclul „cu fața goală”, scriind că „se simte excelent cu petele și imperfecțiunile”.