Parlamentul a constituit Comisia specială pe legile justiţiei
Plenul Parlamentului a aprobat, joi, constituirea comisiei speciale pe legile justiţiei. S-au înregistrat 273 voturi „pentru”, 48 „împotrivă” şi 2 abţineri.
Potrivit hotărârii adoptate, Comisia parlamentară specială comună pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei va avea ca obiective examinarea, atât în procedura legislativă la prima Cameră sesizată, cât şi în procedura legislativă la Camera decizională, a iniţiativelor legislative cu incidenţă asupra justiţiei în vederea reformării sistemului judiciar, aflate în procedură parlamentară, precum şi a celor care urmează a intra în procedură parlamentară, pe toată perioada desfăşurării activităţii Comisiei.
De asemenea, comisia va elabora rapoartele asupra acestor iniţiative legislative.
Comisia va fi constituită din 25 de membri şi va funcţiona pe o perioadă de 60 de zile de la data constituirii. Conducerea comisiei va fi formată din: Gabriel Andronache (PNL) – preşedinte; Marian Rasaliu (PSD), Ioan Cupşa (PNL), Murariu Oana (USR) – vicepreşedinţi; Ladanyi László-Zsolt (UDMR), Sorin Muncaciu (AUR) – secretari.
La dezbateri, deputatul USR Stelian Ion a criticat înfiinţarea comisiei.
„La mai bine de 4 ani de la comisia Iordache, vedem o comisie similară în care se vrea îngroparea legilor justiţiei”, a spus deputatul USR.
El a spus că au fost făcute publice mai multe variante ale acestor legi, ultima în luna august, menţionând că „sunt doar câteva modificări de formă, de ambalaj, în rest sunt presărate articole nocive care duc legislaţia cu un pas înapoi”.
„Cu astfel de abordare nu avem cum să sperăm la o justiţie mai eficientă, mai corectă. Pare că se vrea să se creeze din justiţie un breloc la gaica partidelor de la guvernare. Vom participa la comisie şi vom încerca să corectăm”, a mai spus Stelian Ion.
Deputatul AUR George Simion a anunţat că AUR nu susţine legile justiţiei. „Ne poziţionăm total împotriva acestui pachet de legi, este o formă obedientă (…) AUR va vota contra tuturor propunerilor legate de această comisie”, a adăugat Simion.
Şi deputatul Dumitru Coarnă a criticat pachetul legilor justiţiei. „Suntem în faţa unui examen fundamental pentru constituţionalitate. (…) Nu trebuie să se înfiinţeze o comisie pentru a se vedea că acest pachet de legi este atac la suveranitate şi constituţionalitate”, a spus Coarnă.