Sahara Occidentală: Reprezentantul ONU Staffan de Mistura se întâlneşte cu Frontul Polisario
Reprezentantul ONU pentru Sahara Occidentală, Staffan de Mistura, s-a întâlnit sâmbătă cu reprezentanţii separatişti ai Frontului Polisario la Tinduf, în Algeria, în cadrul celui de-al doilea turneu în regiune, informează AFP.
De Mistura a discutat într-o tabără de refugiaţi saharawi în special cu şeful delegaţiei negociatorilor mişcării separatiste Khatri Addouh şi cu reprezentantul frontului Polisario la ONU Omar Sidi Mohamed.
Frontul Polisario „este angajat în favoarea unei păci juste şi se angajează să apere, prin toate mijloacele, dreptul poporului saharawi de a-şi atinge obiectivele legitime de autodeterminare şi independenţă”, a declarat presei Sidi Mohamed la încheierea întrevederii. Mişcarea este „gata să coopereze” cu ONU şi cu trimisul său în acest scop, a adăugat el.
Reprezentantul ONU, care a sosit sâmbătă dimineaţa la Tinduf, în vestul Algeriei, se întâlnise anterior cu un grup de tineri şi femei saharawi, potrivit agenţiei de ştiri SPS.
Duminică, Staffan de Mistura urmează să se întâlnească cu liderul Frontului Polisario, Brahim Ghali.
Numit în noiembrie 2021, Staffan de Mistura a întreprins primul turneu în regiune în luna ianuarie, în cadrul căruia s-a deplasat în Maroc (la Rabat), Mauritania şi Algeria (la Alger şi Tinduf).
La începutul lunii iulie, de Mistura s-a întâlnit la Rabat cu oficiali marocani, dar a renunţat la o vizită în Sahara Occidentală în speranţa că va putea face acest lucru la o dată ulterioară.
Dosarul Saharei Occidentale, fostă colonie spaniolă considerată „teritoriu ne-autonom” de către ONU, constitue de zeci de ani obiectul confruntării dintre Maroc şi Frontul Polisario, susţinut de Alger. Autorităţile marocane, care controlează aproape 80% din acest teritoriu, propune un plan de autonomie sub suveranitatea sa. Frontul Polisario doreşte un referendum de autodeterminare sub egida ONU, planificat încă de când a fost semnată o încetare a focului, în 1991, dar care nu s-a materializat până în prezent.
Algeria a rupt relaţiile diplomatice cu Marocul în august 2021 din cauza dezacordurilor profunde pe acest subiect şi a apropierii dintre Rabat şi Israel în domeniul securităţii.
Tensiunile diplomatice dintre Algeria şi Maroc cu privire la Sahara Occidentală se extind în mod regulat dincolo de cadrul bilateral, influenţând relaţiile lor cu alte ţări, în funcţie de poziţia acestora în acest dosar.