Suceava: Un şofer băut şi fără permis a produs un accident la Vatra Dornei; maşina acestuia, incendiată
Un bărbat de 37 de ani din municipiul Vatra Dornei a fost reţinut de poliţiştii din Suceava, după ce ar fi condus băut şi fără permis, ar fi provocat un accident şi ar fi refuzat prelevarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, se arată într-un comunicat de presă transmis, duminică, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Potrivit sursei citate, bărbatul, care s-ar fi aflat la volanul unei autoutilitare, ar fi acroşat un autoturism parcat regulamentar pe o stradă din municipiul Vatra Dornei. Imediat după accident, el a intrat în conflict cu proprietarul maşinii tamponate, care era nemulţumit cu privire la incident şi cu posibila stare de ebrietate a şoferului.
Şoferul vinovat a fost ridicat de poliţişti, prezentând halenă alcoolică, însă acesta a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât şi recoltarea de probe biologice de sânge la Spitalul Municipal Vatra Dornei în prezenţa personalului medical.
„După efectuarea verificărilor în bazele de date s-a constatat ca şoferul nu deţine nici permis de conducere, astfel încât s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi refuz recoltare probe biologice de sânge. Poliţiştii au dispus reţinerea pe baza de ordonanţa pentru 24 de ore a şoferului de 37 ani, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava”, se arată în comunicatul de presă.
În acelaşi dosar a fost reţinut şi un tânăr de 23 de ani, care, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, ar fi incendiat autoutilitara care a produs accidentul din Vatra Dornei.
„Întrucât din primele verificări s-a concluzionat că focul a fost generat intenţionat prin folosirea unei substanţe inflamabile de aprindere, s-au dispus de îndată măsuri pentru identificarea autorilor. După corelarea datelor obţinute investigativ de poliţişti, în mai puţin de trei ore s-a reuşit identificarea autorului. Astfel, s-a stabilit că proprietarul maşinii tamponate avariate a relatat cele întâmplate către doi prieteni ai săi, unul dintre aceştia deplasându-se în zonă şi incendiind în mod intenţionat autoutilitara care produsese incidentul”, se mai precizează în comunicat.
La rândul său, tânărul, care s-a deplasat la faţa locului cu o maşină, este suspectat că a condus fără permis. Şi acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest, dar şi recoltarea probelor biologice de sânge la unitatea medicală.
Faţă de tânărul de 23 ani, poliţiştii au dispus măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere prin incendiere, conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi refuz de recoltare probe biologice de sânge.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.