Triplă infecție la un italian: Covid, variola maimuței, HIV
Recent, un italian a fost testat pozitiv pentru Covid-19, pentru variola maimuței și pentru HIV. Toate în același timp. Bărbatul are 36 de ani și a fost pentru câteva zile în Spania. Această triplă infecție depistată acum la teste este unică în lume.
Ziarul italian Sky relatează că la câteva zile de la întoarcerea acasă a început să aibă simptome asemănătoare gripe: febră, dureri în gât, oboseală. La trei zile de la apariția simptomelor, a fost testat pozitiv pentru Covid-19. În aceeași zi, i-au apărut erupții pe braț și s-au extins pe restul corpului în zilele următoare.
Așa că a mers la camera de urgență a spitalului din Catania, Sicilia, unde a fost din nou testat pozitiv pentru Covid, dar și pentru variola maimuței. Tânărul le-a spus apoi medicilor că a întreținut relații sexuale neprotejate cu alți bărbați în timpul călătoriei sale în Spania, așa că personalul medical a decis să-l testeze și pentru infecții cu transmitere sexuală, precum herpes sau chlamydia.
Astfel s-a descoperit că fusese infectat recent (și) cu HIV. Pacientul a fost externat, după cum spune sursa citată, după aproximativ o săptămână de la internare. El este negativ pentru Covid-19 și variola maimuței și trebuie să fie supus unui tratament pentru SIDA. „Deoarece acesta este singurul caz raportat de coinfecție cu virusul variolei maimuței, Sars-CoV-2 și HIV, nu există încă suficiente dovezi care să susțină că această combinație poate agrava starea pacientului”, au adăugat experții care au studiat cazul acestui pacient.