La Timișoara: Drumul Boilor, inaugurat oficial, fără trotuare, semne de circulație și cu porțiuni neasfaltate
Drumul Boilor, cum mai este numit Drumul Comunal 149, din Timișoara, a fost inaugurat oficial, doar că mai trebuie finalizate trotuarele, turnat asfaltul pe unele porțiuni, montate semnele de circulație… subliniază Opinia Timișoarei.
Adică atât s-a putut după trei ani de la începerea lucrărilor și amânarea termenelor de finalizare.
„Partea de carosabil este finalizata până la ultimul strat. Mai trebuie finalizate trotuarele și turnat stratul de asfalt pentru pista de biciclete. De asemenea, vor fi făcute umpluturile cu pământ de pe spațiul verde. Săptămâna viitoare vor fi instalate și toate semnele rutiere și finalizat marcajul în noul sens giratoriu cu Calea Moșniței. Amplasamentul intersecției cu centura a fost predat către CNAIR, care și-a luat obligația să execute relocarea canalului ANIF și bretelele de acces. Vor trebui sa exproprieze suprafețele rămase, primaria deja predând o parte din terenul necesar. Odată finalizată această etapă, CNAIR va trebui să contracteze lucrările pentru sens, până atunci se va putea circula, dar intersecția cu centura este una destul de improprie”, a transmis viceprimarul Timisoarei Ruben Latcau, citat de Opinia Timișoarei.
Drumul Comunal 149 sau Drumul Boilor are sub doi kilometri și face legatura între Timișoara și Moșnița, venind din cartierul Plopi.