Primarul Sighişoarei: Contractul pentru proiectarea şi execuţia variantei de ocolire a oraşului va fi semnat zilele următoare
Primarul municipiului Sighişoara, Iulian Sîrbu, a anunţat, marţi, că nu au fost depuse contestaţii la licitaţia pentru proiectarea şi execuţia variantei de ocolire a oraşului, iar contractul urmează să fie semnat în zilele următoare, lucrarea fiind prevăzută a se finaliza în 38 de luni.
„Este stabilit! Pentru că nu s-au depus contestaţii, câştigătoare pentru proiectarea şi execuţia ‘Variantei de Ocolire Sighişoara’ rămâne asocierea de firme SC CLEAN PREST ACTIV SRL – SC T DANCOR ROMCONSTRUCT SRL – ILCI INSAAT SANAYI VE TICARET A.Ş. – SC PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL. În zilele următoare va fi semnat contractul. Durata de execuţie conform contractului este de 38 luni (14 luni pentru proiectare şi 24 de luni perioada de execuţie). Vă reamintesc, varianta de ocolire a Sighişoarei va avea 2 benzi, aceasta porneşte din DN 13, înainte de intrarea în localitatea Albeşti, şi va ieşi tot în DN 13, în apropierea localităţii Hetiur, având o lungime de 13 km. Lucrările vor include un pasaj peste calea ferată, un pod peste râul Târnava Mare, un viaduct, două sensuri giratorii şi două parcări”, a scris Iulian Sîrbu pe pagina sa de Facebook.
În memoriile adresate Ministerului Transporturilor şi CNAIR, municipiul Sighişoara a precizat, de-a lungul vremii, că varianta de ocolire a oraşului este vitală pentru protejarea Cetăţii Medievale, sit UNESCO, prin separarea traficului greu şi de tranzit.
În ultimul memoriu, adresat în anul 2020, Primăria Sighişoara arăta că recensămintele de circulaţie indică un trafic deosebit de intens în zona municipiului Sighişoara, în special pe ruta de ieşire spre Braşov, şi că încă de la nivelul anului 2005 pe aici circulau peste 27.000 de autovehicule pe zi, numărul fiind cel puţin dublu în acest moment.
„Obiectivul general al variantei de ocolire a municipiului Sighişoara este pe locul 9 în Master Planul General de Transport al României (…) şi constă în descongestionarea traficului din municipiul Sighişoara, atât prin separarea traficului local de cel de tranzit, cât şi prin devierea traficului greu în afara localităţii. Realizarea variantei de ocolire a Sighişoarei reprezintă un proiect vital pentru integritatea oraşului şi pentru salvagardarea, protejarea şi conservarea sit-ului UNESCO, fiind de notorietate faptul că Cetatea Sighişoarei este singura cetate locuită din S-E Europei, fiind parte integrantă a patrimoniului universal, un simbol şi un brand al României, care are nevoie de ajutor urgent din partea autorităţilor abilitate, în condiţiile în care UAT Municipiul Sighişoara, prin autorităţile publice locale, nu are competenţă legală să finanţeze şi să implementeze acest obiectiv de investiţii de interes naţional, având în vedere categoria de drum ce se propune a se realiza, prin construirea variantei de ocolire a municipiului pe care îl reprezint”, se mai arăta în memoriu.
Documentul mai preciza că la Sighişoara, supranumită încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea ‘Perla Transilvaniei’, zidurile Cetăţii Medievale suferă un proces continuu de degradare, una dintre cauzele acestui fenomen fiind şi trepidaţiile puternice şi constante provocate de traficul greu care tranzitează municipiul, drumul european E 60 fiind în proximitatea sitului UNESCO.
„În ceea ce priveşte necesitatea, utilitatea şi urgenţa proiectului, precizăm că realizarea variantei ocolitoare ar avea ca efect conservarea şi protejarea sit-ului UNESCO, rezolvând totodată inconvenientele generate de congestionarea traficului, aglomeraţia urbană şi efectele negative induse de acestea asupra mediului şi asupra sănătăţii populaţiei din municipiul Sighişoara şi nu numai (…) Prin urmare, principala utilitate a variantei de ocolire nu este aceea de a permite călătorii mai rapide dintr-o parte în alta a municipiului, ci acela de separare a traficului greu şi de tranzit pentru sporirea siguranţei, evitarea aglomeraţiei şi diminuarea emisiilor în atmosferă, în interiorul municipiului. În acest sens, varianta de ocolire se va distinge de o centură, care se adresează traficului local. Este de subliniat faptul că nu există nicio altă variantă de traversare a oraşului, orice lucrare de reparaţie sau asfaltare, generând ambuteiaje pe drumul naţional-european E 60 şi cozi infernale pentru toţi participanţii la trafic”, se mai susţinea în memoriu.