Regele Charles al III-lea și „înscăunarea” lui Ceaușescu: Analiza surprinzătoare a lui Ion Cristoiu
Ion Cristoiu se întreabă dacă regele Charles al III-lea va putea să fie o Icoană, ca regina Elisabeta a II-a. Abordarea întîmplărilor din Anglia din perspectiva strictă a marketingului turistic face să se vorbească de un singur eveniment: Moartea Reginei Elisabeta a II-a.
Ion Cristoiu scrie pe blogul său despre faptul că, în realitate, pe acelaşi plan de importanţă îşi cere locul un alt eveniment, legat, fireşte, de primul: Proclamarea drept Rege, sub numele de Charles al III-lea, a Prinţului Charles. Regele a murit! Trăiască Regele! Repetată în aceste zile de toate coţofenele din presa noastră, expresia are un conţinut care-l depăşeşte cu mult pe cel monden.
„Aşa s-a întîmplat, ca să dau un exemplu, cu Nicolae Ceauşescu, Succesorul lui Gheorghiu Dej. Imediat după moartea Regelui, el e proclamat noul Rege. Şi în timp ce opinia publică şedea cu privirile aţintite spre sicriu, nomenclatura dejistă se preocupa de trecerea fără probleme în nomenclatura ceauşistă. Se întîmplă la fel şi în cazul Marii Britanii?”, întreabă Cristoiu.
Din supuşi ai lui Klaus Iohannis, supuşi ai Reginei Angliei
Jurnalistul mai comentează și faptul că unii români deveniţi peste noapte din supuşi ai lui Klaus Iohannis supuşi ai Reginei Angliei vor considera comparaţia cu Dej o blasfemie. Alţii vor observa că Nicolae Ceauşescu nu era fiul lui Dej: „Prin urmare, în cazul lui Charles al III-lea nu putem vorbi de un fiu care, bocindu-şi mama, se gîndeşte la ce va face el ca Rege. Amîndouă obiecţiile nu rezistă la examenul vieţii”.
Ce va face Charles al III-lea după ce perioada de doliu? Cristoiu vorbește despre faptul că, deși la moartea lui Dej, Nicolae Ceauşescu a jurat că-i va duce mai departe politica, n-a trecut nici o lună de la înmormântare şi noul Conducător şi-a arătat intenţia de a fi altfel decât Dej.
„Indiscutabil, mulţi politicieni din Marea Britanie şi de pe Glob se aşteaptă ca, ducînd mai departe moştenirea mamei, Charles al III-lea să se schimbe peste noapte. Sînt încurajaţi în asta şi de jurămîntul lui Charles la căpătîiul Mamei. Cine cunoaşte cît de cît Istoria se întreabă, fireşte, dacă Noul Rege va putea fi o copie a Fostei Regine, un fel de Elisabeta a II-a cu nădragi. Ei ar trebui să se întrebe mai ales dacă lui Charles i se va permite asta de către Supuşi”, mai scrie Cristoiu, printre altele.
„Pentru că, indiscutabil, ori de cîte ori în Anglia s-a pus problema întreţinerii unei Instituţii precum Monarhia, s-a răspuns prin invocarea Imaginii de decenii a Reginei Elisabeta a II-a. Imaginea unei Icoane. Charles al III-lea n-are cum fi o Icoană. Şi dacă nu va fi Icoană, cum se va putea justifica păstrarea Monarhiei?”, conchide jurnalistul și editorialistul Ion Cristoiu.