Localuri de lux din București anchetate de polițiști pentru obținerea ilegală de ajutoare de stat în pandemie
Poliţiştii au efectuat, miercuri, 15 percheziţii la mai multe adrese din Bucureşti şi Ilfov, într-o cauză în care se fac cercetări pentru obţinerea ilegală de fonduri de către mai multe societăţi din domeniul HoReCa.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), acestea ar fi beneficiat de sprijin financiar de la stat, de peste 1,5 milioane de euro, printr-un program al Guvernului de ajutorare a societăţilor care au fost afectate de pandemia de COVID-19.
Activităţile s-au desfăşurat la sediul unei instituţii publice, la locuinţele unor persoane şi sediile/punctele de lucru ale societăţilor comerciale implicate în activitatea infracţională, într-o cauză în care se efectuează cercetări pentru obţinere ilegală de fonduri şi neglijenţă în serviciu, precizează sursa citată.
Conform unor surse judiciare, este vorba de localurile Nuba, La Plăcinte, Argetine (Herăstrău), Poesia, The Drunken Lords, Springtime, La Bistrot Francais, iar instituția este Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Rromovare a Exportului București.
Anchetatorii arată că în anul 2021, şapte societăţi comerciale, care desfăşoară activităţi în domeniul alimentaţiei publice (HoReCa), ar fi beneficiat de sprijin financiar din fonduri publice naţionale, sub forma unei scheme de ajutor de stat, acordate de către Guvernul societăţilor care au fost afectate de pandemia COVID-19.
Societăţile nu ar fi îndeplinit toate condiţiile de eligibilitate prevăzute de OUG 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, şi ar fi obţinut, pe nedrept, fonduri nerambursabile în valoare totală de peste 1,5 milioane de euro.
Mandatele de percheziţie sunt puse în aplicare de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.