Povestea fetei care a plâns până a făcut Lacul Roşu

Îmi plac poveştile spuse hai-hui, pe ici, pe colo. Cui nu-i plac, la urma urmei? Cine nu le ascultă, nu le soarbe miezul, nu cade pe gânduri, după ce le aude? Poate că nu au nimic real în ele, poate că sunt scorniri de minţi hulpave de născociri, dar poate că, în mod bizar, în mod neînţeles de mintea omenească, un sâmbure de adevăr s-a păstrat până la noi…

De exemplu, cea mai nouă legendă pe care am auzit-o este cea a Lacului Roşu, cel situat la 980 m altitudine, în apropiere de Cheile Bicazului.

Din dragoste curată

Lacul Roşu nu există de când e lumea lume. Dumnezeu nu l-a făcut în vreuna dintre cele şapte zile, când a creat Universul. El s-a format recent, în secolul al XIX-lea, dar nu am să dau aici explicaţia ştiinţifică. Zic, mai degrabă, să ne lăsăm struniţi de imaginaţie. De legende. De poveşti. E timpul pentru ele.

Se spune că lacul ăsta s-ar fi format din lacrimile unei fete. Trăia prin Carpaţii ăştia Orientali, unde e lacul acuma, o fată nespus de frumoasă. Iubitul ei a fost luat la oaste şi ea, pentru că nu voia alt bărbat alături, a decis să-l aştepte, ca să facă, la liberare, nuntă mare. Bătea pădurea după lemne şi se gândea la el. Se ducea să culeagă mure şi era cu el în gând.

Uneori o potopea plânsul şi se cutremurau văile de focul ei. Alteori, de dor nebun, se punea pe cântat. Într-o astfel de ipostază a zărit-o odată un tâlhar. Apoi şi altă dată. O vedea mereu. Azi aşa, mâine aşa, până când tâlharul a hotărât s-o răpească pentru el pe frumoasa fată. Lucru pe care l-a făcut.

Şi ce nu i-a dat, spune legenda, tâlharul fetei!? Şi ce nu i-a făcut! Şi ce vorbe frumoase nu i-a spus! Tot trăgea nădejde că toate astea o vor determina să-l iubească. Numai că, fata se gândea la iubitul ei, cel plecat la oaste, sub steaguri, şi nu-i ardea de declaraţiile făţişe de dragoste ale tâlharului. Într-o zi, acesta şi-a pierdut orice urmă de raţiune şi a avut-o pe fată cu forţa. Cum am spune noi azi, a violat-o.

Din sângele vărsat

Legea omenească nu s-a pus în acţiune, că nu venise Carol I la noi să facă prima Constituţie. Dar s-au mişcat cerurile de cât s-a pus pe plâns fata. Şi, de sus, din înalturi şi din ochii ei au început să curgă puhoaie mari peste munţii oropsiţi. Aşa se face că pădurile au fost acoperite, pietrele cărate, florile smulse. Şi, unde a curs apa nestăvilită, s-a făcut în scurtă vreme un lac.

Tocmai atunci, se spune, a venit şi iubitul fetei de la armie. Când a aflat de cele întâmplate, el l-a înjunghiat pe tâlhar, apoi pe iubita prihănită şi, în cele din urmă, pe el. Şi toţi trei au căzut morţi în apă, cu sângele şiroind. De aceea lacul format din lacrimile fetei şi ale lui Dumnezeu a căpătat o culoare roşiatică şi se numeşte Roşu, după sângele vărsat.

Lacul Roşu se întinde în apropiere de Cheile Bicazului, care fac legătura între Ardeal şi Moldova, adică între judeţele Harghita şi Neamţ. Apele învolburate ale Bicazului au săpat în munte, de-a lungul timpului, acest culoar, lung de opt kilometri, transformat în drum rutier şi creând iluzia că turistul trece nu pe lângă un perete calcaros, ci pe lângă zidurile unei cetăţi din vechime. Zona este declarată rezervaţie naturală şi este foarte căutată şi apreciată de turişti.