Hariclea Darclee va avea o placă memorială în Milano

Vă mai aduceți aminte de Hariclea Darclée, cântăreața de operă? La noi, e uitată. La Milano va avea o placă memorială.

Spicuim din ce zice ro.wikipedia. Pe adevăratul nume la naștere Hariclea Haricli, născută la Brăila, ea a fost o cântăreață română de operă cu voce de soprană, fiind prima interpretă a rolului Floria Tosca din opera Tosca de Giacomo Puccini, premiera operei având loc la data de 14 ianuarie 1900 la teatrul Costanzi din Roma.

Hariclea provenea dintr-o familie cu rădăcini elene, dar și nobile, mama ei, Maria Haricli, născută Aslan, era nepoată directă a domniței Mavrocordat. A locuit în casa tatălui ei de la Turnu Măgurele, până la vârsta de aproape 16 ani. Atunci este dusă de familie la Pensionul Lobkovitz de pe Augustinerstrasse din Viena. Așa cum scria N. Carandino în cartea „Darclée. Viața de glorie și de pasiune a unei mari artiste”, la nașterea ei, s-a prezis că “duduia va călători mult și va fi mereu în sărbătoare”.

În copilărie, Hariclea a fost la un pas de a muri de febră tifoidă. În februarie 1881, ea s-a căsătorit cu tânărul locotenent de artilerie Iorgu Hartulari, devenind Hariclea Hartulari. În 1886 pleacă la Paris, unde se luptă din greu cu neajunsurile, deși primea de-acasă câte 500 de franci pe lună.

Nici măcar nașterea fiului ei, Ion, nu o abate din drum, continuând să ia lecții de canto cu Edmond Duvernois, profesor al Conservatorului la catedra lui Victor Masse. „Am făcut progrese și sper să ajung departe. Mi se prezice un viitor strălucit” scria Darclée familiei.

Debutează într-un recital de canto în 1881 pe scena teatrului din Brăila, orașul său natal. Pleacă la Paris unde este remarcată de Charles Gounod, care îi încredințează rolul Margaretei din opera sa Faust, rol cu care își face debutul pe scena Operei, în anul 1888. Tot Gounod a fost acela care i-a găsit un pseudonim potrivit pentru teatru, Darclée, prin repetarea neîncetată a numelui ei, „Hariclée”, „d’Hariclée”.

În scurt timp, Hariclea Darclée cucerește publicul și devine preferata multor compozitori. Astfel, Giacomo Puccini compune, pentru vocea ei, Tosca, Pietro Mascagni, Iris, iar Alfredo Catalani, La Wally. Hariclea Darclée s-a impus ca primadonna în marile teatre de operă de la Paris, Berlin, Florența, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, Moscova și Sankt Petersburg.

La Scala din Milano, scena consacrării sale mondiale, Hariclea Darclée a debutat pe 26 decembrie 1890, cu rolul Chimène din Cidul de Massenet, aplaudată fiind chiar de Giuseppe Verdi, succesul aducându-i imediat contracte la cele mai mari teatre din Italia. Între 1893 și 1910 a cunoscut gloria pe marile scene ale lumii, revenind adeseori la Scala din Milano.

A cântat până în 1918 încă în deplinătatea mijloacelor sale vocale. Dorința ei de a cânta în România era mare. Românii o iubeau, spectacolele ei erau adevărate sărbători. “Trăiască privighetoarea Carpaților”, îi striga publicul. Regele Carol I i-a oferit ordinul “Bene Merente clasa I”, iar poeții îi compuneau versuri. Unul din cele mai importante momente pentru Hariclea a fost în 1900, când Puccini a văzut în ea soprana care putea să redea cel mai bine rolul Floriei Tosca.

Premiera a avut loc la Roma, unde Darclée a cântat alături de tenorul Emilio de Marchi și baritonul Eugenio Giraldoni (marea ei iubire). Toată faima pe care și-o câștigase nu i-a alterat caracterul deosebit și, înainte să urce pe scenă obișnuia să aprindă o lumânare la icoana Maicii Domnului. Regele Carlos al Portugaliei, care-i trimitea adesea scrisori de dragoste, îi scria: „Dacă aș putea, te-aș păstra pentru mine și ți-aș cere mereu, mereu să cânți” sau „Admir artista, iubesc însă femeia”.

Hariclea Darclée a susținut crearea Operei Române din București în 1921. Tradiția muzicală a rămas în familie, fiul său, Ion Hartulari-Darclée, devenind dirijor și compozitor. Din păcate nu s-au păstrat înregistrări pe discuri cu vocea Haricleei Darclée, ci doar două cântece românești: Cântecul fluierașului de George Stephănescu și Vai mândruță dragi ne-avem, de Tiberiu Brediceanu înregistrate cu acompaniament de pian la o vârstă foarte înaintată, dar la care păstra intacte calitățile naturale și tehnice ale minunatei sale voci.

Artista a înregistrat pentru Casa de Discuri Fonotipia arii și scene din Don Pasquale de Gaetano Donizetti, Traviata de Giuseppe Verdi, Iris de Pietro Mascagni și Tosca de Giacomo Puccini; matrițele acestor înregistrări au fost distruse de bombardamentele celui de al doilea război mondial la Milano; până în prezent, nu s-au identificat încă discurile primelor tiraje efectuate în anul 1903.

La finele vieții, artista care fusese atât de apreciată de Verdi, Leoncavallo, Mascagni, Catalani, Puccini, care cântase cu Enrico Caruso, Titta Ruffo, Francesco Tamagno și care apăruse de nenumărate ori sub bagheta lui Toscanini, a trăit în țară într-un trist anonimat. “Măiastra pasăre de basm”, “privighetoarea adorată” a murit în sărăcie la București din cauza faptului că viile sale de la Cotnari (sursa existenței sale după încheierea carierei) au fost distruse de o teribilă grindină, iar boala care i-a marcat sfârșitul (sarcom hepatic) nu i-a mai permis restaurarea lor; în 1939, funeraliile au fost finanțate de Ambasada Italiei; a fost înmormântată în Cimitirul Bellu.

O viață de poveste. Poate că, la un moment dat, vorbim mai mult și mai multe despre marea soprană. Ei, bine, pentru că a trăit la Milano vreo 40 de ani, pentru că și-a pus amprenta pe muzica de-aici, soprana de origine română, Hariclea Darclée, va avea o placă comemorativă la Milano. Acest fapt se întâmplă la iniţiativa Violetei Popescu, directorul Centrului Cultural Italo Român din Milano. Evenimentul face parte din cadrul proiectului „Milano è Memoria” a Consiliului Primăriei din Milano.