Secretarul general al ONU: ”O iarnă a nemulţumirii mondiale se profilează la orizont”

Publicat: 20 sept. 2022, 20:44, de Ziarul Puterea, în Internațional , ? cititori
Secretarul general al ONU: ”O iarnă a nemulţumirii mondiale se profilează la orizont
António_Guterres

Secretarul general al ONU i-a avertizat marţi pe liderii din întreaga lume cu privire la riscul unei „ierni a nemulţumirii mondiale”, din cauza multiplelor crize care afectează omenirea, de la războiul din Ucraina la încălzirea climei, relatează AFP şi dpa, preluate de Agerpres.

„Criza puterii de cumpărare se dezlănţuie, încrederea se fărâmiţează, inegalităţile explodează, planeta noastră arde”, şi cu toate acestea „suntem blocaţi de o uriaşă disfuncţie mondială”, a remarcat Antonio Guterres în deschiderea reuniunii la nivel înalt a Adunării generale a ONU.

„Aceste crize ameninţă viitorul însuşi al umanităţii şi destinul planetei noastre”, a subliniat el. „Să nu ne facem iluzii. Suntem pe o mare agitată. O iarnă a nemulţumirii mondiale se profilează la orizont”, a atenţionat secretarul general al ONU.

În pofida acestor pericole, comunitatea internaţională este „paralizată”, a denunţat acesta, evocând „ameninţarea unor divizări periculoase între Vest şi Sud”.

„Divizările geopolitice subminează activitatea Consiliului de Securitate, subminează dreptul internaţional, subminează încrederea şi credinţa populaţiilor în instituţiile democratice”, a explicat Guterres, insistând că „nu putem continua aşa”.

„Comunitatea internaţională nu este pregătită sau dispusă să abordeze marile provocări ale epocii noastre”, a constatat secretarul general al ONU, avertizând că „nicio provocare globală majoră nu poate fi reglementată de o ‘coaliţie a celor doritori ‘ ”. ”Avem nevoie de o coaliţie a lumii”, a conchis Antonio Guterres.