USR Giurgiu deschide lista pentru Senat cu un candidat școlit la fabrica de diplome de la Universitatea „Gheorghe Cristea” din București

Publicat: 04 nov. 2020, 10:40, de Ion Teleanu, în ESENȚIAL , ? cititori
USR Giurgiu deschide lista pentru Senat cu un candidat școlit la fabrica de diplome de la Universitatea „Gheorghe Cristea” din București

Lista USR-PLUS Giurgiu pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 este deschisă la Senat de către George Oliver Voicilă, un candidat de care giurgiuvenii n-au auzit și nici n-ar fi aflat dacă n-ar fi vorba de alegeri.

Semne de întrebare

În CV-ul postat pe site-ul USR Giurgiu (vezi documentul în facsimil), candidatul acestui partid, care se vrea senator în fieful lui Bădălău, a menționat că este directorul unei agenții bancare din Giurgiu.

Numai că, anumite date menționate din CV-ul său, ridică mari semne de întrebare. George Oliver Voicilă susține că în perioada 1999-2003 a urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității Române de Științe și Arte „Gheorghe Cristea” București de unde și-a luat și licența în „drept civil, drept penal, drept bancar, drept administrativ, drept fiscal, drept internațional public”.

Practic, conform acestei menționări, el este licențiat în cam toate disciplinele dreptului, mai puțin cel constituțional. Însă, ceea nu este menționat în CV este faptul că facultatea pe care a urmat-o useristul George Voicilă nu era acreditată la aceea vreme. De fapt, abia în al patrulea an de studii, se publică în Monitorul Oficial din 17 iulie 2002, legea nr. 482 din 11 iulie 2002 privind înfiinţarea Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea” din Bucureşti.

Dar, surpriza vine anul acesta. Ca urmare a numeroaselor scandaluri privind studiile și diplomele emise de această universitate, la sfârșitul lunii septembrie 2020, Parlamentul României a adoptat proiectul de lege iniţiat de Guvern privind desfiinţarea Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea” din Bucureşti.

„Prin aprobarea legii de desfiinţare, Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea” din Bucureşti nu mai reprezintă o instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ”, s-a precizat în expunerea de motive.

Firesc, se pune întrebarea: Unde a fost licențiat useristul George Oliver Voicilă?

Ce a fost, de fapt, Universitatea „Gheorghe Cristea”

În perioada anilor 2000, Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea” se lăuda că este o universitate respectată și de elită. Dar, Ministerul Educaţiei spune că nu!

Şi totuşi, Universitatea Română de Ştiinţe si Arte „Gheorghe Cristea”- Bucureşti are absolvenţi unul şi unul: şeful ANAF (Sorin Blejnar), magistraţi, politicieni, oameni din Poliţie şi alte instituții de informaţii.

De fapt, ce era Universitatea Română de Ştiinţe si Arte „Gheorghe Cristea” – Bucureşti? O simplă fabrică de diplome? Sau poate o fabrică de relaţii, creatoarea unei caracatițe care şi-a întins tentaculele în mai toate instituțiile importante ale statului român?!