Atenție! A cina după ora 21,00 ar putea crește cu 25% riscul de cancer!
Un studiu, publicat în International Journal of Cancer, arată că a mânca după ora 21,00 ar putea avea efecte dezastruoase asupra sănătății, mai ales dacă persoanele respective nu lasă să treacă măcar două ore înainte de a merge la culcare.
Autorii studiului, experți de la Institutul de Sănătăte din Barcelona, subliniază că metabolismul începe să încetinească odată cu înserarea. Or, a mânca implică accelerarea metabolismului, ceea ce va avea un impact asupra ritmului intern al corpului, cunoscut sub numele de ritmul circadian, despre care se presupune că mărește riscurile de apariție a cancerului de prostată și de sân.
Pentru a ajunge la aceste concluzii, experții spanioli au examinat regimul alimentar și modurile de viață ale 621 de pacienți afectați de cancerul prostatei, 1.205 persoane afectate de cancerul sânului și 2.193 de persoane care nu aveau cancer. Ei au descoperit că persoanele care adormeau după două ore sau mai mult de la cină își reduceau riscul de cancer cu 20%. Dimpotrivă, cei care adormeau la mai puțin de două ore după ce au mâncat își măreau riscul de cancer cu 25%.
Dacă aceste rezultate sunt confirmate, ele vor avea implicații profunde asupra recomandărilor privitoare la ultima masă principală – cina -, a explicat profesorul Manolis Kogevinas, coordonatorul studiului. Impactul ar putea avea implicații majore asupra populațiilor din sudul Europei, unde oamenii au obiceiul de a cina mai târziu.