Ce este spondiloza și cum se manifestă?
În ultima vreme, spondiloza a devenit o afecțiune din ce în ce mai întâlnită, atât în rândul persoanelor cu vârste de peste 40 de ani, cât și printre tineri. De fapt, statistic vorbind, pe baza radiografiilor efectuate în spitale și centre de specialitate, se pare că peste 80% din persoanele trecute deja de prima tinerețe prezintă spondiloză.
Spondiloza mai poartă și numele de osteoartrită spinală și nu este un diagnostic clinic propriu-zis, ci mai mult un termen descriptiv. A avea spondiloză înseamnă a suferi de dureri la nivelul coloanei vertebrale sau a te afla în situația în care aceasta se degenerează.
De spondiloză suferă în general persoanele cu o predispoziție genetică la dezvoltarea acestei afecțiuni sau care au suferit în trecut leziuni la coloana vertebrală.
Ce este de fapt spondiloza?
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, oasele și ligamentele din coloana vertebrală se uzează. Mai mult, discurile intervertebrale se degenerează și ele, lucru care determină bombarea acestora sau apariția herniilor de disc.
Spondiloza se poate instala pe orice segment al coloanei vertebrale și se manifestă prin durere intensă care nu de puține ori poate iradia către membrele inferioare sau superioare. Printre simptomele spondilozei se numără durerile în momentul îndoirii corpului, amorțeala sau furnicăturile la nivelul membrelor, dificultatea la mers și chiar și anumite tulburări ale tractului digestiv.
Din ce cauze se poate instala spondiloza?
Îmbătrânirea corpului este principalul motiv pentru care spondiloza îți poate da bătăi de cap. Mai ales în contextul societății competitive și mereu pe fugă din ziua de azi, corpurile noastre sunt supuse la mult stres zi de zi, atât psihic, cât și fizic, care pune presiune și pe coloana vertebrală.
Îmbătrânirea coloanei vertebrale aduce cu sine și multe alte probleme care toate la un loc pot determina apariția spondilozei și a simptomelor acesteia.
Factori care determină apariția spondilozei:
– mișcarea anormală a coloanei vertebrale: hipermobilitatea poate determina schimbări negative la nivelul coloanei vertebrale, ca de exemplu dezvoltarea elementelor osoase numite osteofite care pot restrânge spațiul pentru coloana vertebrală și nervi.
– genetica: se pare că există anumite gene care pot provoca apariția spondilozei. Ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă și pentru propria persoană dacă un membru al familiei descoperă că suferă de spondiloză.
– stilul de viață: există multe obiceiuri dăunătoare care pot contribui la instalarea spondilozei. De exemplu, substanțele nocive din țigări pot afecta în mod negativ discurile intervertebrale și accelera degenerarea acestora.
– boala degenerativă a discurilor intervertebrale: părțile coloanei vertebrale care se degenerează cel mai rapid sunt discurile intervertebrale. Din acest motiv majoritatea persoanelor care suferă de spondiloză suferă și de această boală care determină degenerarea discurilor vertebrale.
Se poate vindeca spondiloza?
Din păcate, spondiloza este o boală cronică, ce odată instalată nu mai poate fi tratată niciodată până la remisie completă. Dar cu toate acestea, în centre de tratare a durerilor de spate și articulații precum litherapy.ro, poți beneficia de tratamente eficiente care să reducă semnificativ simptomele spondilozei.
Un tratament spondiloza urmărește să calmeze sau chiar să elimine complet durerea de la nivelul coloanei vertebrale, astfel încât persoana afectată să-și poată relua vechiul stil de viață. Un astfel de tratament poate include proceduri precum:
– decompresie vertebrală la cald cu infraroșu;
– kinetoterapie sau gimnastică medicală de recuperare;
– Yumeiho sau mobilizare osteo-articulară.
Toate aceste tehnici sunt metode de tratament non-invazive, fără efecte negative asupra organismului, la care poți apela cu încredere.
Pe scurt, decompresia vertebrală la cald cu infraroșu se efectuează prin crearea unui efect de vacuum sau presiune negativă la nivelul discurilor vertebrale prin spațierea ușoară a vertebrelor. Acest lucru conduce la eliberarea presiunii de pe rădăcinile nervoase afectate.
Kinetoterapia se desfășoară sub supravegherea atentă a unui kinetoterapeut cu experiență, care îndrumă pacientul la fiecare pas.
Yumeiho este o tehnică japoneză de tratament, care se practică într-un număr limitat de centre din România și presupune manevre de mobilizare osteo-articulară și vertebrală.
În concluzie, e bine să știi că există o mulțime de metode la care poți să apelezi pentru a limita sau chiar elimina pe termen lung simptomele acestei boli și a duce o viață perfect normală.