Fondul Național de Garantare a Creditelor deschide un birou la Galați. Bugetul: 80 milioane euro
Președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Florin Jianu și directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Dumitru Nancă, au anunțat, la Galați, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții mediului de afaceri și reprezentanții administrației locale, deschiderea unui birou pentru Regiunea Sud – Est a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor.
„Am decis în Consiliul de Administrație al Fondului Național de Garantare a Creditelor să deschidem un birou la Galați. Va fi un birou regional. Mediul de afaceri regional va beneficia de programele și de serviciile fondului în Galați. Așa cum în alte orașe din Regiunea Sud – Est există alte oficii, la Brăila există Agenția pentru Dezoltare Regională Sud – Est, iar la Constanța există Oficiul Teritorial pentru IMM-uri, Galațiul trebuie să aibă și el o reprezentanță a unei instituții descentralizate”, a declarat Florin Jianu.
Potrivit directorului general al Fondului Național de Garantare a Creditelor, deschiderea noului birou va facilita o comunicare mai promptă și eficientă a administratorilor de IMM-uri cu reprezentanțiii fondului și cu băncile:
„Oamenii de afaceri gălăţeni şi nu numai, vor beneficia astfel de mult mai mult sprijin, vor face mai puţine drumuri la Bucureşti, iar comunicarea cu reprezentanţii fondului şi cu băncile va fi mult mai eficientă şi mai rapidă. De asemenea, dosarele vor fi analizate la Galaţi, iar implementarea programelor derulate de Fondul Naţional de Garantare se va face direct la nivel regional”, a declarat Dumitru Nancă.
Potrivit acestuia, noul birou va avea la dispoziție un buget de 80 milioane de euro.
O altă veste bună pentru oamenii de afaceri locali a fost lansarea oficială și la Galați a Programului „IMM Invest Plus”, cu o valoare de peste 4 miliarde de euro, prin care microîntreprinderile şi firmele mici şi mijlocii au acces la împrumuturi bancare cu garanţii de stat şi dobânzi mici.