Proiect pentru asigurarea agentului termic la Spitalul Colentina; valoarea investiţiei – 2,6 milioane lei
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în şedinţa de joi un proiect care prevede „realizarea unui back-up” pentru asigurarea agentului termic la Spitalul Colentina.
Valoarea totală a investiţiei este de 2.241.683 lei fără TVA, iar sursa de finanţare o reprezintă bugetul propriu al Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.
Scenariul propus constă în instalarea unei surse de back-up centralizate şi a unor sisteme de preparare a apei calde pentru încălzire şi apă caldă de consum pentru fiecare pavilion în parte. Aceasta presupune instalarea a trei cazane de apă caldă pe gaze naturale într-o centrală termică amplasată într-o clădire uşoară în proximitatea PT Balş. Aceste cazane vor livra agent termic primar prin reţeaua de distribuţie existentă, modernizată şi redimensionată parţial, sistemelor amplasate în pavilion atât pentru încălzire, cât şi pentru prepararea apei calde de consum.
Proiectul propune ca „sursă de back-up” o centrală termică pe gaze naturale cu putere termică instalată de 3MWh, a cărei energie termică este distribuită la toate pavilioanele prin reţeaua de distribuţie ce se transformă, prin modernizare şi redimensionare parţială, într-o reţea primară.
În fiecare pavilion, prin intermediul modulelor termice, dar şi al panourilor fotovoltaice combinate cu boilerele electrice existente se va asigura căldura şi producerea apei calde.
Conform referatului de aprobare, Spitalul Clinic Colentina are în dotare 820 de paturi la care se adaugă 60 de paturi pentru spitalizare de zi repartizate în cele 21 secţii şi compartimente. În prezent, hrana pacienţilor este asigurată de un serviciu externalizat de catering, iar reţeaua de distribuţie internă a gazelor naturale a fost dezafectată. Compania Municipală Termoenergetica furnizează energia termică pentru opt pavilioane, iar un pavilion are sursa proprie de energie termică pentru încălzire şi prepararea apei calde. Racordul termic la instalaţiile CMTEB este realizat prin intermediul Punctului Termic Balş, care, în urma reorganizării, a trecut în proprietatea Institutului National de Boli Infecţioase ”Prof. Dr. Matei Balş”.
„Prin acest proiect se doreşte creşterea calităţii condiţiilor de spitalizare pentru pacienţii Spitalului Clinic Colentina. De asemenea, prin creşterea eficienţei energetice şi promovarea surselor regenerabile de energie, proiectul susţine politica energetică de ţară şi cea a Uniunii Europene, contribuind în acelaşi timp la protecţia mediului, atât prin impactul de mediu redus al acestei instalaţii, cât şi prin faptul că prin producerea de energie solară, care este o energie curată, se înlocuieşte energia fosilă, poluatoare. (…) Starea tehnică actuală a SACET din Bucureşti este precară cu impact semnificativ în calitatea şi continuitatea serviciului, ceea ce impune realizarea de urgenţă a unei surse de back-up pentru asigurarea confortului termic în pavilioanele spitalului”, prevede documentul.