Uniunea Europeană: În 2020, 2,7 milioane de cetățeni au fost diagnosticați cu cancer! Extinderea depistării precoce a cancerului
A depista mai mult, a depista mai bine. Iată un rezumat al noilor recomandări ale Comisiei Europene privind cancerele. Obiectivul este clar: până în 2025, 90% din populația Uniunii Europene, îndeplinind condițiile necesare pentru a participa la depistarea cancerului de sân, cancerulu de col uterinn șii cancerului colorectal, să fie propusă pentru screening.
Noua recomandare se extinde, de asemenea, și prin depistarea organizată a cancerelor pulmonare, prostatei și, în anumite circumstanțe, a cancerului stomacului.
În 2020, potrivit estimărilor, 2,7 milioane de persoane din Uniunea Europeană au fost diagnosticate cu un tip de cancer. Se estimează că un cetățean din Uniunea Europeană din doi va dezvolta un cancer în cursul vieții sale și doar o jumătate dintre pacienții afectați de cancer vor supraviețui, subliniază Comisia Europeană.
În acest sens, Comisia Europeană recomandă: extinderea grupului țintă pentru depistarea cancerului de sân la femeile cu vârste între 45 și 74 de ani (față de 50 și 69 de ani în prezent); depistarea HPV (papillomavirus humains) la femeile cu vârste între 30 și 65 de ani, la fiecare cinci ani sau mai mult, în funcție de statutul vaccinal contra HPV, cu scopul de a depista cancerul de col uterin; efectuarea de teste numite de triaj pentru cancerul colorectal (prin teste de fecale) la persoane cu vârste între 50 și 74 de ani, pentru a determina necesitatea sau nu examinarea prin endoscopie/colonoscopie.
În plus, pentru alte trei cancere va fi o depistare organizată:
- Cancerul pulmonar în cazul marilor fumători cu vârste între 50 și 75 de ani;
- Cancerul prostatei în cazul bărbaților până la vârsta de 70 de ani, pe baza testului antigen specifc de prostată (PSA) și IRM suplimentar;
- Bacteria Heliobacter pylori și urmărirea leziunilor precanceroase ale stomacului în zonele unde incidența și mortalitatea prin cancerul stomacului sunt mari.
Datorită noilor recomandări, programul european de depistare a cancerului va acoperi tipuri de cancer care reprezintă în ansamblul lor aproape 55% din totalul noilor cazuri diagnosticate în Uniunea Europeană în fiecare an”, a subliniat Stella Kyriakdes, comisarul pentru sănătate și securitate alimentară, într-un comunicat.