IFC a investit o sumă record de 458 milioane de dolari pentru a sprijini dezvoltarea companiilor din România
În ciuda provocărilor economice aduse de pandemia de COVID şi de invazia rusă în Ucraina, IFC şi-a intensificat eforturile de a acorda sprijin companiilor din România printr-o investiţie record în valoare de 458 milioane dolari în anul fiscal 2022 – între iulie 2021 şi iunie 2022 – cu obiectivul de a proteja locurile de muncă, de a sprijini întreprinderile mici şi de a accelera o redresare verde şi rezilientă.
Potrivit unui comunicat de presă al IFC, pentru a contribui la eforturile naţionale de combatere a schimbărilor climatice, IFC a investit peste 800 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 180 milioane de dolari, în obligaţiuni emise de două dintre băncile sistemice ale ţării – Raiffeisen Bank şi Banca Comercială Română -, iar randamentul obţinut cu ajutorul acestor obligaţiuni va fi utilizat pentru finanţarea unor proiecte verzi şi sustenabile. În continuarea emisiunilor precedente de obligaţiuni de rang superior neprivilegiate lansate de bănci, aceste obligaţiuni au extins capitalizarea acestora, sporindu-le stabilitatea, deoarece obligaţiunile s-au calificat prin îndeplinirea cerinţei minime a Uniunii Europene privind deţinerea de fonduri proprii şi pasive eligibile (MREL).
IFC a investit, de asemenea, 42,5 milioane euro într-o emisiune de obligaţiuni verzi de 500 milioane euro emisă de CTP N.V., un proprietar-dezvoltator european de proprietăţi industriale şi logistice sustenabile. Prin aceasta finanţare, IFC îşi propune să promoveze un sector imobiliar eficient din punct de vedere energetic, promovând o mai mare sustenabilitate a pieţei şi, în acelaşi timp, acţionând în direcţia soluţionării problemei schimbărilor climatice în România.
Pe fondul interesului sporit manifestat faţă de finanţarea albastră (blue finance) la nivel global, un domeniu emergent în domeniul finanţării pentru proiectele dedicate schimbărilor climatice, IFC a acordat primul său „împrumut albastru” (blue loan) în Europa Centrală şi de Est. Împrumutul de 100 de milioane de euro acordat de IFC Băncii Transilvania, cea mai mare bancă din ţară, va contribui la creşterea finanţării pentru proiectele dedicate economiei albastre din România.
Obligaţiunile albastre şi împrumuturile albastre sunt instrumente de finanţare inovatoare prin care se alocă fonduri exclusiv pentru acele proiecte care sunt prietenoase cu mările şi oceanele şi pentru protecţia resurselor critice de apă curată, în domenii precum aprovizionarea cu apă şi canalizarea, produse chimice prietenoase cu oceanele şi prelucrarea ecologică a plasticului, transportul maritim şi logistica portuară exploatate în mod sustenabil, pescuitul şi lanţul valoric al fructelor de mare valorificate în mod sustenabil, generarea de energie regenerabilă offshore şi altele.
Pentru a permite întreprinderilor mici, inclusiv femeilor-antreprenor, să-şi continue activitatea, să protejeze locurile de muncă şi să accelereze procesul de redresare, IFC a acordat un împrumut de 10 milioane euro şi Garanti BBVA Leasing România, un grup financiar dinamic care acţionează pe piaţa locală.
IFC este, de asemenea, activă pe piaţa capitalurilor de risc din România, investind în acest an suma de 10 milioane dolari în FintechOS, un furnizor global de tehnologie pentru bănci, asigurători şi alte companii de servicii financiare. FintechOS devine rapid un jucător global şi oferă o arhitectură software inovatoare pentru a accelera digitalizarea sectorului bancar la nivel mondial.
„În contextul unei incertitudini sporite şi al volatilităţii de pe piaţă, IFC se angajează să continue să sprijine şi să catalizeze investiţiile private în România. Constatăm, de asemenea, existenţa unor noi oportunităţi şi a unor noi nevoi de mobilizare a investiţiilor private, pentru a contribui la reducerea decalajelor de infrastructură din România la nivelul transporturilor, energiei regenerabile, deşeurilor şi tratării apei”, a declarat Ary Naim, Managerul regional al IFC pentru Europa Centrală şi de Sud-Est.
IFC sprijină dezvoltarea sectorului privat din România de peste 30 de ani, cu o expunere curentă angajată care ajunsese în august 2022 la valoarea de 1.274 miliarde dolari.
IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale, este cea mai mare instituţie globală de dezvoltare axată pe sectorul privat din pieţele emergente. Suntem prezenţi în peste 100 de ţări şi ne valorificăm capitalul, experienţa şi influenţa pentru a crea pieţe şi oportunităţi în ţările aflate în curs de dezvoltare. În anul fiscal 2022, IFC a angajat o suma-record de 32.8 miliarde dolari în societăţi private şi instituţii financiare aflate în ţări aflate în curs de dezvoltare, valorificând capacităţile din sectorul privat pentru a contribui la eliminarea sărăciei extreme şi de a stimula prosperitatea comună, pe fondul eforturilor depuse de ţările lumii pentru a combate efectele multiplelor crize cu care se confruntă omenirea.