Iaşi: Pelerinajul la racla Sfintei Cuvioase Parascheva începe pe 8 octombrie
Pelerinajul organizat la Iaşi cu prilejul prăznuirii Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, va începe sâmbătă, 8 octombrie, a anunţat Lucian Apopei, directorul de comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Potrivit acestuia, pe 8 octombrie, de la ora 6,00, va începe procesiunea cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, soborul de slujitori ai Catedralei Mitropolitane urmând a aşeza racla Sfintei spre închinare în baldachinul special amenajat în curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
La fel ca până acum, pelerinii care vor veni în acea perioadă la Iaşi se vor putea închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva până pe 16 octombrie.
Acesta este primul pelerinaj care se va desfăşura, la Iaşi, fără restricţiile impuse de pandemia de COVID-19.
Slujba Liturgică de pe 14 octombrie, când în calendarul ortodox este sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, va fi oficiată începând cu ora 9,30, pe un podium special amenajat pe bulevardul Ştefan cel Mare, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.
În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă.
Ceremonialul religios va putea fi urmărit şi de la distanţă pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în diferite zone.
În fiecare an, hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, care este prăznuit pe 14 octombrie, transformă Iaşiul în cel mai mare centru de pelerinaj din ţară.
Sfânta Cuvioasă Parascheva, numită în popor Sfânta Vineri, este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei. Ea a trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea şi s-a născut în Epivat (azi Boiados) în Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol.
Cuvioasa Parascheva a fost canonizată în şedinţa din 28 februarie 1950 a Sfântului Sinod al BOR. Tot atunci s-a decis ca prăznuirea hramului acesteia să fie pe data de 14 octombrie.