16:07 • POLITICĂ
Conducerea PSD a decis excluderea din partid a deputatului Aurel Bălăşoiu
Conducerea PSD a decis, sâmbătă, excluderea din partid a deputatului Aurel Bălăşoiu.
De asemenea, „PSD se aşteaptă ca acesta să îşi dea demisia urgent din funcţia de deputat”.
„În caz contrar, PSD va vota pentru ridicarea imediată a imunităţii parlamentare. PSD nu tolerează în niciun fel încălcarea legii, a demnităţii umane şi a moralei creştine”, se precizează într-o postare pe pagina de Facebook a formaţiunii politice.
Surse din partid au declarat pentru știrileprotv.ro că Bălășoiu ar fi implicat într-un scandal legat de „fapte reprobabile cu un minor”.
Gabriel Bălășoiu, în vârstă de 62 de ani, este la primul mandat de deputat de Argeș.