Rocadă la Transporturi: Mîndrescu în locul lui Grindeanu
La ora actuală, Sorin Grindeanu este, în scripte, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, dar, în realitate, ministerul este condus de către secretarul de stat Bogdan Mîndrescu care ”țese” toate aranjamentele și ingineriile din această instituție, deși a pierdut sprijinul politic al liderilor PSD.
Cine-mparte, parte-și face
Sorin Grindeanu a pierdut încă de la instalarea frâiele acestui minister, fiind, efectiv ”încălecat” de controversatul secretar de stat Bogdan Mîndrescu. Acesta controlează tot ce mișcă în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, dar mai ales în entitățile aflate sub tutela acestui minister.
Însă, marile aranjamente puse pe tapet de Bogdan Mîndrescu au fost numirile în consiliile de administrație de la cele mai importante companii, unde și-a impus apropiații cum a fost cazul lui Răzvan Dobre și Laurențiu Ilie. În același timp, el a avut grijă să-și tragă două sinecuri bine remunerate – Registrul Auto Român și Autoritatea Aeronautică Civilă din România, adică să fie membru în bordul administrativ, de unde încasează lunar vreo 4.000 de euro.
Potrivit informațiilor noastre, Mîndrescu l-a forțat pe ministrul Sorin Grindeanu să-l numească în Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții şi Asigurări şi reglementarea operațiunilor de finanțare, garantare şi asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK, deși, de regulă, acolo era impus secretarul general al Ministerului Transporturilor, unde, atenție, remunerația lunară este de circa 7.000 de euro.
Scenariul lui Mîndrescu peste capul lui Grindeanu
Prin aceste mișcări și aranjamente, dar și alte manevre pe care încă nu le-am făcut publice, Bogdan Mîndrescu le-a dat de înțeles celor apropiați că el este adevăratul ministru al Transporturilor, dar, totodată, le-a transmis și planul său diabolic.
Concret, el crede că va fi viitorul ministru al Transporturilor indiferent de cine este la guvernare. Adică, dacă Grindeanu va fi demis înainte de rotativa ministerelor dintre PSD-PNL, Mîndrescu îi va lua locul. Dacă la rotativă, Grindeanu va ajunge premier, Mîndrescu susține că va fi ministrul Transporturilor chiar dacă acest minister va merge la PNL.