Edward Iordănescu are planuri mari la prima reprezentativă: „Am identificat cinci probleme pe care le avem”
Selecţionerul naţionalei de fotbal a României, Edward Iordănescu, a declarat după ce a fost reconfirmat în funcţie de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, că a identificat 5 probleme la prima reprezentativă, pe care speră să le remedieze.
„Încredrea care mi s-a oferit mă onorează şi, la fel ca şi până acum, promit să pun în slujba echipei naţionale toate cunoştinţele mele şi tot ce am eu mai bun ca să reuşim să ne atingem obiectivul. Am identificat cinci probleme pe care le avem şi sper să le remediem sau să le diminuăm efectele. Nu sunt cazuri izolate, e vorba de situaţia în care ne aflăm, un exemplu ar fi lipsa meciurilor internaţionale ale jucătorilor români la echipele de club”, a spus selecţionerul, conform site-ului oficial al FRF.
„Cred că am reuşit să punem fundaţia la procesul de reconstrucţie, cu jucători tineri, mulţi proveniţi de la Under 21, cu o mentalitate diferită, pe care ne-o dorim foarte mult, care să ne dea speranţe pentru o calificare la EURO. Încercăm să construim în jurul elementelor bune şi să le dezvoltăm. Pentru mine e o onoare şi o mândrie să mă aflu în această poziţie şi sper să ne bucurăm cu toţii la final şi să facem fericiţi românii„, a adăugat el.
Federaţia Română de Fotbal a anunţat că selecţionerul Edward Iordănescu va continua la conducerea echipei naţionale.
Contractul său a fost prelungit până la finalul preliminariilor Campionatului European din 2024.