22:01, 20.11.2024 • Internațional
Rușii au bombardat orașul Zaporijjea
Rușii au lansat joi dimineață șapte atacuri cu rachete asupra centrului orașului Zaporojjea, mai multe blocuri fiind dărâmate iar un număr necunoscut de victime fiind prinse sub ruine.
„Ocupantul a atacat centrul regional cu rachete. Țintele inamicului au fost facilitățile de infrastructură. Informațiile privind distrugerile și victimele sunt în curs de clarificare”, a transmis șeful Administrației Militare Regionale Zaporijjea, Oleksandr Starukh, citat de publicația Ukrainska Pravda.
Ca urmare a atacurilor, mai multe incendii au izbucnit în oraș iar clădiri rezidențiale au suferit avarii.
La nivel internațional, Zaporojjea este cunoscut îndeosebi prin faptul că în apropierea sa se află cea mai mare centrală nucleară din Europa.